Zile fierbinti (V)

Monitorul de Sibiu prezinta secvente din revolutia din decembrie 1989, vazuta prin ochii unor participanti anonimi, care s-au aflat in acele zile la cirma orasului. „Nu i-am cunoscut, dar i-am nenorocit!".

Ziarul „Monitorul de Sibiu" dezvaluie, in acest sfirsit de decembrie, cind se implinesc 17 ani de la revolutie, noi amanunte despre ceea ce s-a intimplat la Sibiu, in acele zile fierbinti. Sint intimplari care s-au succedat cu repeziciune, povestite de citiva dintre miile de participanti anonimi. Oameni care nu vor sa le publicam numele, tocmai pentru ca au iesit in strada minati doar din dorinta de a scapa de comunisti. Care n-au solicitat certificate de revolutionar si nu au cerut recunoasterea oficiala a activitatii lor, pentru ca nu au urmarit obtinerea de foloase materiale.

Frica si ura

Pentru cei care n-au participat la revolutie sau nu au avut de-a face cu o astfel de situatie, este greu de imaginat starea de tensiune care pusese stapinire pe oras.  De frica teroristilor, oamenii nu mai mergeau la serviciu, copiii la scoala sau la gradinita. Trupe de militari care scotoceau dupa teroristi si, de multe ori din motive greu de explicat acum, erau antrenate in  lupte cu forte  presupuse ostile, dar care se dovedeau, la finalul bataliei, militari de la alta unitate, trimisi sa asigure securitatea impreuna cu alte unitati. Izbucneau conflicte intre civili care, profitind de situatia tulbure, se rafuiau cu reprezentanti ai autoritatilor din cele mai variate motive. Pe fondul inveninarii transmise prin televiziune, fiecare fost politist, securist, activist, functionar public era nu doar un potential pericol, ci un real purtator de arma care tragea „in delir" in ...populatia pasnica. Conform unor reprezentanti ai „fortelor revolutionare", ad-hoc constituite la o locatie, la un bloc, la o scara sau chiar la un magazin, fiecare suspect era un terorist care, daca nu putea fi prins viu, trebuia nimicit.

Fara somatie

In aceasta lupta in care erau folosite arme de foc, obiecte contondente, cocteiluri Molotov, erau antrenate cele mai diverse forte. Militari, civili, gura-casca, copii care erau animati, in opinia lor, de cele mai nobile idealuri ale revolutiei. Daca un purtator de arma, indiferent carei „armate" ar fi apartinut, isi motiva deschiderea focului prin atacarea sa de catre un inamic vazut sau nevazut, real sau inchipuit, el punea atacul pe seama teroristilor si in citeva momente se intetea focul sau incepea distrugerea. Luptele durau pina cind se terminau cartusele, oboseau combatantii sau ...se plictiseau vazind ca „lasii" de teroristi nu mai raspund la foc. Bineinteles, nimeni nu era somat si nimanui nu i se cerea aprobare pentru lupta.

Tinte false

Daca un hot intra, de exemplu, in magazinul „Dumbrava", profitind de intuneric sau de un geam spart, imediat ce aprindea o lanterna sau un bec la un raion care il atragea mai mult, cineva vedea acest lucru si informa. Pe cine intilnea in cale: civil cu arma, militari, civili care treceau prin zona. Imediat se constituia o echipa de soc care actiona. Chiar daca hotul, speriat de larma de la intrare, fugea la timp, scotocirea se termina cu insemnate pagube materiale atunci cind nu se deschidea focul. Daca se tragea, imediat se adunau in zona patrule militare sau civile si pina se lamurea situatia, distrugerile erau de ordinul milioanelor. In conditiile in care o Dacie costa 70.000 de lei. Fiecare sclipire in bataia lunii sau a unei surse de lumina era interpretata ca un posibil gest inamic si era o posibila tinta.

Spaima de teroristi

Scriam intr-unul din episoadele trecute ce se intimpla daca un tub de neon defect se aprindea. Era considerat ca un transmitator morse pe baza de lumina si apartamentul era supus unui tir care se termina doar cind „sursa" inceta transmisia. Daca un glonte tras asupra Militie trecea de cladirea acesteia si cadea pe Calea Dumbravii, facind victime sau nu, era interpretat drept atac terorist si cei aflati in post deschideau focul. Aveau si dovada atacului. Plumbul care omorise sau era implintat in usa, geam, zid sau masina. „Cind ni s-au dat arme, desi noi eram muzicanti si n-am tras cu arma din armata, la primul glonte cazut in apropierea noastra am inceput sa tragem. Stateam pititi sub pervaz si cu degetul pe tragaci descarcam arma. Nu vedeam in cine tragem, dar trageam in draci. Cind venea cite un ofiter si ne cerea sa incetam tragerea, ascultam. Daca era liniste, nu mai trageam. Insemna ca am nimicit inamicul. Daca se auzeau impuscaturi apropiate, reluam focul. Nu stiu cite gloante s-au tras, dar cred ca fiecare dintre noi a tras citeva incarcatoare", declara, atunci, un participant la canonada comisiei de ancheta.

Copiii si nevestele

Militarii trageau de regula asupra unor obiective sau tragatori singuratici care, in opinia lor, tineau sub foc unitati militare sau institutii. Mai rau era cu civilii care aveau arme. Fie capturate de la militie, fie din alta parte. Acestia interpretau inamicul dupa propria stiinta, constiinta sau informatie. Daca o astfel de echipa se nimerea la o casa asediata de grupe de asalt pe motiv ca acolo statea nu stiu cine care avea o functie pe linie de militie, securitate, partid sau pe linie de stat, era destul sa spui formula magica „de acolo s-a tras" si se crea un dispozitiv de lupta cu putine sanse ca cei dinauntru sa scape teferi. Au fost cazuri numeroase cind in lipsa militianului sau securistului arestat de armata erau pirite nevestele, copiii, unii de gradinita, ca au deschis foc asupra...multimii. Socrii, fratii sau surorile erau acuzati daca nu de terorism, cel putin de gazduirea teroristilor.

Valul incendierilor

Dupa ce au fost incendiate autoturismele de linga Militie, pe motiv ca ar fi ale militienilor sau securistilor, actiunile de acest fel au continuat in cartiere, din acelasi motiv. Daca nu erau arse in totalitate sau lovite de gloante - semn ca erau ale teroristilor -, erau devalizate in noaptea urmatoare de tot ce putea fi folosit sau vindut. Ca sa fie situatia mai complicata pentru autoritati, caroseriile erau tirite in mijlocul drumului, pentru a bloca circulatia. Zile intregi, uneori sub gloante, lucratori ai Intreprinderii de Transport Local, actualul Tursib, impreuna cu cei de la intreprinderile de constructii au ridicat astfel de masini de pe carosabil si le-au dus in curte la ACR pe strada Cirlova. A fost o intreaga tevatura pentru ca nimeni nu voia sa se apropie de masinile teroristilor, pentru a nu fi in pericol de moarte. A fost o problema cu locul in care sa fie duse, pentru ca nimeni nu voia sa gazduiasca astfel de masini.

Intreruperi de curent

Din cauza salvelor de gloante, dar si a unor isteti care credeau ca daca intrerup curentul de la un transformator sau captator lasa teroristii fara lumina electrica, s-a blocat transportul in comun sau, mai rau, au cazut pe asfalt fire care faceau scurtcircuit in contact cu pamintul si electrocutau pe cine intra in zona. Era un foc de artificii permanent la 220 sau 380 de volti. Echipele de la IRES si Tursib nu mai voiau sa iasa la reparatii decit insotite de soldati, pentru ca se tragea asupra lor. Asa cum am scris si in alt episod, au fost probleme cu alimentarea cu piine, lapte sau alimente de baza in anumite cartiere unde anumite forte revolutionare credeau ca teroristii aveau interes sa atace. Placutele cu numele strazilor au fost rupte sau sparte cu o furie greu de inteles.

Omoriti in bataie

Una din metodele de pedepsire a presupusilor teroristi era linsarea. Adica bataia aplicata de mai multi oameni pina cind victima cadea la pamint, fara sa mai miste. Daca cineva dintr-un grup te recomanda drept militian, securist, terorist si nu era nimeni din jur cu arma, puteai scapa cu bataia. O bataie sora cu moartea. Unii dintre cei care atunci au linsat „teroristi" si au fost incarcerati pentru diferite fapte penale savirsite dupa revolutie au declarat, sub semnatura proprie, ca nici nu-l cunosteau pe X sau pe Y cind l-au facut zob. „Ne-a zis unul din cei care eram acolo ca e militian si l-am batut" este una din cele mai frecvente declaratii ale batausilor de atunci. Unii l-au recunoscut pe militian pentru ca au dat examenul pentru carnetul de conducere cu el, altii pentru ca si-au facut buletinul sau cazierul mai de curind. Unii si-au pirit vecinul aratindu-l, fara sa se bage, altora. Cei care au fost prinsi in cladirea Militiei n-au avut nici o scapare. Unii au fost omoriti, altii batuti pina la epuizare.

Ucigasii

Daca aveai nesansa sa te afli in Militie cind „revolutionarii" au dat navala inauntru, era mare lucru sa scapi cu viata. Unii au fost impuscati, altii taiati cu cutitul. Cei mai multi batuti pina cind n-au mai miscat. Atunci, fie erau aruncati peste gard la scoala de ofiteri de peste drum, fie erau lasati acolo unde cazusera. Cu fracturi, cu rani deschise, oricum in stare grava. Unii au si murit din aceasta cauza. Timp de mai multe zile, cadavrele lor au fost tinta batjocurii multimii care, astfel, isi manifesta ura fata de regimul de teroare pe care l-au reprezentat. Ca respectivul „terorist" nu facuse rau nimanui, nu mai conta. Ca nimeni din cei care profanau cadavrul nu-l cunostea, era alta chestiune.

Raiul hotilor

La procesul intentat unui ofiter al armatei pentru faptele presupuse a fi facute cu ocazia revolutiei s-au prezentat mai multe victime care i-au cerut daune pentru ca in timpul evenimentelor li s-a furat masina sau obiecte din masina. Altora li s-au furat porcul din cotet, alte bunuri, carnea si slanina din afumatoare. La Militie s-au furat arme, certificate de inmatriculare, buletine de identitate, permise auto si alte documente asemenea, in alb, necompletate. Magazinele de incinta de la militie, de la Scoala de ciini, institutiile mari, unele aparate chiar de armata, au fost golite de marfa. La municipiu si la judet n-au mai ramas intregi nici rafturile. Au fost furate sau distruse aparatura electronica, televizoarele, radiourile, statiile, telefoanele si tot ce se considera ca se putea cara sau vinde. Distrugeri mari au fost inregistrate si in fabrici, unde, o data cu arderea tablourilor sau a documentelor de partid, au fost considerate „antirevolutionare" si bunurile mai importante care se aflau in birouri. La Comitetul Municipal UTC, proaspat renovat si utilat, care gazduia si Casa de Cultura a Tineretului, au ramas doar birourile. Nici acelea intregi.

Alungarea directorilor

In fabrici, ura era indreptata impotriva conducerii. Motive se gaseau intotdeauna. Pentru ca nu s-au marit salariile, pentru ca n-au fost date prime sau nu s-au dat corect. Pentru ca normele de munca erau prea restrictive sau conditiile de munca prea aspre. In acele momente se formau comitete de actiune care dadeau afara directorii. In primul rind. Sint cunoscute mai multe cazuri in care directori de atunci, dati afara din fabrica efectiv pe brinci, au fost rugati, dupa un timp, sa vina inapoi pentru ca fabrica se duce de ripa si nu are cine o redresa. Alte cadre de conducere, bine pregatite profesional, care si-au facut o ambitie din a conduce fabrica cu rezultate deosebite, recunoscute si pe plan extern, au murit cu zile, de inima rea, cind au vazut ce se intimpla cu unitatea care, mai ieri, era printre cele mai bune din tara. Tupeul, pofta de razbunare ale unor astfel de comitete au condus la dizolvarea sau la desfiintarea partiala a unor asociatii sau sindicate.

Haosul informatiilor

Informatiile oferite de televiziune si aplicate local dupa ureche, lipsa de coordonare a unor actiuni care aveau la baza doar informatii neverificate sau transmise prin „telefonul fara fir" au facut victime omenesti in mod gratuit. In primele doua zile, telefoanele se „inroseau" datorita numarului de informatii primite despre teroristi si despre actiunile acestora. Nu aveam ce sa facem cu ele decit sa le punem la dispozitia celor de la armata care sa decida ce este de facut. Abia dupa doua zile au fost puse la dispozitia publicului doua numere de telefon la care se puteau transmite astfel de informatii. De aici si alergatura celor de la armata pentru cercetarea sau verificarea situatiei. Cu cheltuieli mari si risipa de energie. Au fost luate masuri de paza la blocuri pentru a nu permite teroristilor sa-si creeze loc de refugiu sau de tragere. Bineinteles, respectivele pichete se aparau de teroristi cu cozi de matura sau cu cite un fier-beton sustras de pe santierele din jur. Macaralele erau lovite in cabina la orice miscare pentru ca acolo se... urcau teroristii ca sa poata vedea cit mai departe.

Asalt in Cimitir

Cei care au avut nesansa sa participe la inmormintarea cuiva drag in primele zile ale revolutiei au avut parte de zile grele. In prima faza pentru ca acolo se alimentau teroristii cu arme si munitie. In faza a doua pentru ca acolo s-au retras teroristii cind armata i-a alungat din oras. Stirile de acest gen aparute pe micul ecran, indemnul permanent la lupta impotriva teroristilor au fost cuplate cu anumite ordine date de catre esaloanele superioare, armatei din Sibiu. Scenele de un tragism greu de explicat acum, au culminat cu deschiderea focului din elicoptere asupra celor care cercetau zona si care n-au fost instiintati ca vor veni elicopterele sa curete locul. „Personal imi faceam cruce de mai multe ori si ma rugam la bunul Dumnezeu sa ma ajute sa ies teafar de la slujba din cimitir cind aveam o inmormintare in acel sfirsit de decembrie sau inceputul lui ianuarie. Era ceva de neinchipuit", povesteste un preot paroh din Sibiu.

Zvonuri alarmiste

Daca am face o lista cu zvonurile care circulau prin Sibiu atunci, zvonuri care mareau si mai mult teama de teroristi si contribuiau la mentinerea unei stari de teroare asupra populatiei, acum am putea ride o saptamina. Atunci toate erau adevarate. Incepind cu submarinele de pe Cibin, cu gloantele vidia, cu gloantele dum-dum care explodau dupa ce loveau tinta, cu rapirile de copii pentru a face scut uman, cu apa otravita, cu „Craciunul este al vostru - Anul nou e al nostru", cu lunetistii care trageau ziua sau noaptea cu arme cu infrarosu, cu arabii veniti special in tara sa-l apere pe Ceausescu, cu uciderea bolnavilor din spitale si terminind cu teroristii care noaptea ridicau cadavrele celor cazuti in lupte.

Curajul din alcool

O mare parte din grozaviile intimplate in acele zile erau datorate consumului de alcool. Este stiut faptul ca un consum relativ mare de bautura genereaza si un curaj nesabuit. Multe din faptele savirsite atunci de civili au avut la baza acest stimulent. Erau grupuri cu care nu te mai puteai intelege. Formate pe criteriul locului de munca, al prieteniilor, al locului de nastere sau de domiciliu. Ca sa dai foc consiliului popular, unei case sau unei masini ai carei proprietari erau statul sau oameni necunoscuti, sa ataci sediul Militiei cu bolovani, rangi, cocteiluri „Molotov" sau chiar cu buldozerul, iti trebuia o doza de nebunie. Pe care numai alcoolul ti-o putea furniza.