Veselie la Arpasu
Autor: Ioana DUMITRESCU
Data publicarii: 27/08/2007
Muzica populara, dansuri, bere si mici din belsug. Toate acestea au fost „ingredientele" unui sfirsit de saptamina reusit, la Zilele Arpasului. Festivalul a ajuns deja la editia cu numarul cinci si are toate sansele sa intre in traditia zonei.
 |
| In weekend, la Arpasu de Jos a fost sarbatoare si distractie |
Comuna sibiana Arpasu de Jos este cunoscuta pentru potentialul sau turistic, dar si pentru primarul care ii conduce destinele de peste trei decenii. In curind, insa, localitatea ar putea fi apreciata si pentru eforturile de a pastra cultura traditionala si folclorul la loc de cinste. Zilele Arpasului, manifestare ce se doreste un adevarat festival folcloric, a ajuns la editia a V-a. „Organizam Zilele Arpasului in fiecare an, este deja a cincea editie. In cadrul festivalului participa formatii artistice cu traditie din judetele Sibiu si Brasov. Lumea vine si e multumita, doar ca e foarte greu in organizare, sa asiguri conditii pentru buna desfasurare", a marturisit primarul Nicolae Bunea.
Pe toate gusturile
Simbata, prima zi de sarbatoare, a fost dedicata mai mult tinerilor. Dupa-amiaza au avut loc mai multe competitii sportive, pe terenul de sport al scolii, iar seara i-a adunat pe copii si adolescenti la o discoteca in aer liber. Intre orele 20 si 21, a concertat solistul de muzica populara Alin Popa. Ieri, programul manifestarilor a inceput imediat dupa prinz cu vizionarea unei expozitii de utilaje agricole Slovenromtrak, fiindca localnicii sint oameni gospodari, apoi toata lumea i-a admirat pe scena pe elevii scolii generale din Arpasu de Jos, care au prezentat un program de muzica si dansuri. Seara a inceput cu Mioara Serb si formatia Salt. Au urmat trupele Symbol, California si Tender, apoi folclorul si-a reintrat in drepturi, cu ansamblul „Tara Fagarasului" si solistii Silviu Rat, Mariana Sandru, Alin Popa si Adina Rosca. Intre timp, berea a curs in valuri, iar gratarele cu mititei au facut fata cu greu poftei de viata a localnicilor.
Vatra straveche
Arpasu de Jos, comuna pe care sasii o numesc Unterarpasch, iar maghiarii, Alsóárpás, a fost atestata documentar pentru prima oara in anul 1223, in actul „Rivulum qui dicitur Arpas", dar in apropierea localitatii a fost descoperita o cetate dacica. Astazi, comuna cuprinde satele Arpasu de Jos, Arpasu de Sus si Nou Roman. Are o suprafata totala de peste 119 kmp si aproximativ 2.800 de locuitori. Manastirea ortodoxa purtind hramul „Adormirea Maicii Domnului" a fost ridicata pe mosia contelui Adam Teleki, la o departare de citiva km de sat, intr-o dumbrava numita Podeiul. Este atestata pentru prima data in anul 1726 si a fost distrusa in anul 1761.