Verificari la APIA
Autor: Mihai POPOVICI
Data publicarii: 13/11/2007
Ministrul agriculturii Dacian Ciolos a cerut verificarea licitatiilor organizate de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), ca urmare a informatiilor aparute in presa privind achizitionarea de autovehicule, potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).
Ciolos s-a sesizat in urma informatiilor aparute in presa si face ordine la APIA. „Pentru a avea o imagine de ansamblu in ceea ce priveste licitatiile pentru achizitionarea de logistica necesara APIA, ministrul agriculturii a cerut Directiei de Audit si Directiei Generale de Inspectie Tehnica si Control din cadrul MADR efectuarea unui raport de verificare asupra aspectelor tehnice si administrative privind organizarea licitatiilor din ultima perioada", se precizeaza intr-un comunicat remis ieri de MADR.
Contract in pericol
In ceea ce priveste informatiile aparute ieri in presa despre achizitionarea de autovehicule de catre APIA, MADR a informat ca ministrul agriculturii Dacian Ciolos a cerut directorului APIA, Dan Gherghelas, o nota referitoare la licitatia respectiva. "Ministrul agriculturii a cerut directorului general al APIA o nota privind oportunitatea adjudecarii licitatiei referitoare la achizitionarea de autovehicule pentru activitatile specifice APIA, precum si oportunitatea semnarii contractului de achizitie a acestora", potrivit MADR. "Cotidianul" a publicat, ieri, un material potrivit caruia APIA a achizitionat 70 de ATV-uri de la firma American ATV la un pret de 24.000 de euro bucata, cu circa 9.000 de euro mai mult decit pretul pietei. Potrivit sursei citate, pe 6 noiembrie, APIA a anuntat cistigatorul licitatiei pentru cumpararea de ATV (All Terrain Vehicle), iar firma American ATV a fost singurul participant. Directorul general al APIA, Dan Gherghelas, a declarat, pentru agentia de presa NewsIn, ca va verifica licitatia organizata de institutie pentru cumpararea de ATV-uri si daca se vor descoperi nereguli, contractul va fi reziliat.