Ultimul mare santier a fost inchis
Autor: Laura CATUNEANU
Data publicarii: 22/10/2007
Reabilitarea Pietei Aurarilor, cu tot cu Pasajul Scarilor si citeva stradute din zona, s-a incheiat. A fost ultima lucrare de amploare din centrul istoric. Costurile intregului proiect s-au ridicat la peste un milion de lei.
Zona Pietei Aurarilor a intrat in santier din vara anului trecut. Desi unele obiective au fost reabilitate, pe parcurs, lucrarile au ajuns la final in a doua jumatate a acestei luni. Acestea au presupus restaurarea scarilor care fac legatura intre Piata Aurarilor si Piata Mica, reparatii ale strazilor Argintarilor si Tirgului, dar si amenajarea piatetei dintre Pasajul Scarilor si strada Mos Ion Roata. „Anul trecut au fost refacute retelele de apa si canalizare, iar de curind, ultima etapa, cea de asternere a pavajului a fost finalizata", explica reprezentantii municipalitatii. La baza cladirilor din Piata Aurarilor a fost folosit pavaj de andezit, iar pentru restul pietei au fost refolosite pietrele de riu care pastreaza specificul centrului istoric al orasului.
Pe placul primarului
Klaus Johannis s-a aratat multumit de rezultatul final al lucrarilor. „Rezultatul este notabil si sint bucuros ca am terminat aceasta lucrare", a spus, joi, primarul Johannis. Acesta a aratat ca si problema iluminatului public din zona a fost solutionata. Vechii stilpi de iluminat au fost inlocuiti cu corpuri de tip reflectoare cu lumina descendenta, pentru fatade si cu lumina ascendenta, „pentru a pune in valoare arborii care vor fi amplasati in zona", a spus primarul. Cit despre noii arbori, dar si alte retusuri ale zonei, Johannis a tinut sa precizeze ca „micile lucrari vor trece, practic, neobservate", a adaugat Johannis.
Costuri
Proiectul de reabilitarea a fost impartit, in luna februarie a anului trecut, in citeva parti. Proiectul tehnic, reabilitarea scarilor care fac legatura intre Piata Aurarilor si Piata Mica, dar si reabilitarea celor doua strazi au fost adjudecate de SC DPC SA. In total, valoarea contractului pentru aceste lucrari se ridica la 1.020.000 de lei. La valoarea investitiilor se adauga alti 350.000 de lei, valoarea contractului adjudecat de SC Sinecon SA pentru amenajarea piatetei de pe strada Turnului.