TVR se implica
Autor: Ioana DUMITRESCU
Data publicarii: 15/02/2007
TVR va reflecta, in cadrul parteneriatului de promovare a programului „Sibiu - Capitala Culturala Europeana", citeva dintre evenimentele culturale cheie ale anului 2007: Gala premiilor UNITER, Sibiu Jazz Festival, Festivalul International de Film „Transilvania" si Festivalul de Film Astra. In calitate de partener media al programului „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007", conform protocolului semnat intre TVR, Ministerul Culturii si Cultelor si Asociatia Sibiu 2007 CCE, TVR va promova programul pe toate cele patru posturi ale sale: TVR 1, TVR 2, TVR Cultural si TVR International.
Evenimente planificate
In acest sens, TVR va aloca spatii speciale evenimentelor cheie din cadrul programului, va avea transmisii directe de la evenimente importante sau inregistrari de concerte si spectacole de teatru si va difuza documentare si reportaje ce promoveaza programul. Principalele evenimente pe care TVR 1 le va reflecta in acest an, in care Sibiul este Capitala Culturala a Europei, sint Gala premiilor UNITER din 23 aprilie, Sibiu Jazz Festival (6 - 13 mai), Festivalul International de Teatru (24 mai - 3 iunie), Festivalul International de Film „Transilvania" (4 - 10 iunie), Festivalul National al Artelor Traditionale (30 iulie -5 august), Festivalul International de Folclor „Cintecele Muntilor" (1 - 5 august), A treia Conferinta Ecumenica (4 - 7 septembrie) si Festivalul de Film Astra (luna octombrie).
Promovare concreta
In perioada mai-octombrie 2007, in care vor avea loc peste 200 de evenimente, TVR isi va instala un studio permanent la Sibiu, de unde se vor transmite stiri, reportaje, interviuri, talk-show-uri etc. De asemenea, evenimentele din cadrul proiectului isi vor gasi reflectarea si in emisiunile curente ale postului: o cronica a evenimentelor zilei si duplexuri cu „Sibiul la dis-de-seara", o rubrica lunara „Nascut la Sibiu" (in perioada aprilie - decembrie) in emisiunea „Ochiul Magic", editii speciale lunare ale emisiunii „Atunci si acum" (avind drept subiect Sibiul), dar si editii speciale ale emisiunilor „Nocturne" si „Profesionistii", pornind de la evenimentele cheie de la Sibiu.
Trei pe zi
Pentru cresterea vizibilitatii evenimentului, Televiziunea Romana si-a propus pentru anul 2007 o campanie de promovare care presupune o medie de trei difuzari pe zi pe fiecare post public a spotului evenimentului, pe tot parcursul acestui an. „O mai mare vizibilitate a parteneriatului cu Sibiul CCE va avea loc incepind cu luna mai 2007, odata cu relansarea programului, cind majoritatea evenimentelor propuse vor iesi din spatiile inchise in strada, iar TVR, prin studioul permanent de la Sibiu, va reflecta punctele forte ale fiecarei saptamini in Agenda Sibiu 2007", a declarat Christel Ungar Topescu, coordonatorul proiectului „Sibiu - 2007" din partea TVR.