Trup si suflet pentru Sibiu

A jucat in peste 100 de filme si nu ar mai cobori niciodata de pe scena de teatru. In Sibiu este un personaj pitoresc, si, la randul sau, este indragostit de orasul care l-a facut celebru. Ion Besoiu revine mereu in orasul de pe malurile Cibinului, dar rar poate ramane mai mult de 30-40 de zile pe an. Si de fiecare data se cazeaza la Imparatul Romanilor, emblema a Sibiului interbelic. In rest, adora sa se plimbe prin orasul vechi, sa mearga la Ocna Sibiului, sau la Paltinis. Noi l-am gasit la Imparatul Romanilor, inconjurat de prieteni, ca de fiecare data.

ul de Excelenta al Cinematografiei Romane iar in 2008 premiul UNITER pentru intreaga activitate. Ce personaj v-a ramas aproape de suflet?

Ion Besoiu: - Au fost asa de multe, ca mi-ar fi greu sa aleg. Dar cateva mi-au fost foarte dragi. Sigismund Bathory din „Mihai Viteazu", Popa Belciug din „Ion", oierul Iuga din „Rascoala", senatorul din serialul „Lumini si umbre", preotul din „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", si nu in ultimul rand Anton, din toate panzele sus".

R. M.: - V-ati gandit vreodata sa plecati din Romania?

I. B.: - Niciodata. Imi pare rau ca am plecat si din Sibiu.

R. M.: - In 2001 ati devenit cetatean de onoare al Sibiului. Oamenii va iubesc, aveti multi prieteni la Sibiu, dumneavoastra de ce iubiti Sibiul atat de mult?

I. B.: - Ca orice om e legat de pamantul de  la care a plecat. Exista in limbajul nostru popular o sintagma „De unde esti de pamant?". In ultima instanta din pamant am venit, si in pamant ne intoarcem. Aici am facut studiile, Colegiul „Lazar", Conservatorul „Timotei Popovici", aici am debutat in teatru si am jucat 16 ani, aici m-am plimbat cu prima fata, si multe altele ma leaga de Sibiu.

R. M.: - Filmul romanesc are succes in Europa. Ce credeti dvs. despre filmul contemporan romanesc? Daca ati putea chiar sa faceti o referire la „Daca eu vrea sa fluier, fluier", care e propus la Oscar.

I. B.: - S-a nascut o generatie de tineri regizori, as zice foarte buni si foarte interesanti. Au inceput sa se afirme si peste hotare, ma refer la festivalurile importante, cum ar fi cel de la Cannes, au o amprenta personala, cativa dintre ei, un stil acid, virulent. Cred ca sunt pe drumul cel bun, daca incetul cu incetul vor reusi sa arate si partea roz a Romaniei de astazi.

R. M.: - Credeti ca arata mai mult partea negativa?

I. B.: - Cand am filmat cu aceasta minunata actrita, de data aceasta un pic de regizoare, ma refer la Fanny Ardent, in filmul frantuzesc „Cenusa si sange", (cu care am fost onorat sa fiu prezent pentru a doua ora la festivalul de la Cannes), am intrebat-o cum a ajuns sa ma aleaga pe mine pentru personajul pe care il interpretam. Mi-a raspuns ca a vazut foarte multe filme romanesti realizate si inainte de revolutie dar si dupa, si ca i-au placut foarte multi actori, printre care si pe mine, dar mi-a spus un lucru care m-a pus pe ganduri. Vazand filmele actuale m-a intrebat, oare noi nu avem nicio parte frumoasa in viata in toti anii acestia? Ceea ce mi s-a parut o intrebare de bun simt.

R. M.: - Ce mai face Ion Besoiu astazi, si ce proiecte aveti?

I. B.: - Acum repet intr-o piesa la Teatrul Bulandra, cu dramatizare a romanului „Insemnarile unui necunoscut", de Dostoievski, in regia lui Alexandru Darie si am un nou proiect, care se va realiza probabil la Teatrul Metropolis din Bucuresti, cam atata pe plan teatral. Despre film, ce pot sa va este ca ca imi continui ideea de a spune lumii despre orasul Sibiu, pe care am concretizat-o prima oara in  2007 cu filmul „Sibiu, dragostea mea", realizat sub egida fundatiei „Sibiul vechi" al carei presedinte sunt. Vreau sa demonstrez nu numai sibienilor ca acest oras a dat lumii mari valori spirituale si ma preocupa in acest film prezentarea mai detaliata a primului mitropilt ortodox al Ardealului, Anderi, Baron de Saguna, om de statura europeana, care a trait conform sintagmei lansate de el, „Traiti, fara sa va injrajbiti", luptand toata viata lui pentru realizarea acestui ideal. Acest nou film il realizez cu sprijinul Consiliului Local, sub egida Fundatiei „Sibiul Vechi", cu aceasi colaboratori pe care i-am avut la „Sibiu, dragostea mea" (Monica Tanase, Adrian Caleb si Radu Scutea). M-a sprijinit de IPS Laurentiu Streza, acad. prof. Mircea Pacuraru, d-nul Aurel Munteanu su senatorul Ion Ariton.

R. M.: - Daca ati putea da timpul inapoi, in ce moment al vietii dumneavoastra ati vrea sa va intoarceti?

I. B.: - La Eugen Ionescu am gasit o fraza extraordinara. „Ce bine era atunci, eram tineri, eram frumosi, si nu murise nimeni". In acele momente as vrea sa ma introrc.

R. M.:- Ati trait vremurin grele in timpul razboiului si a foametei. Ce a urmat? Va mai temeti de ceva acum?

I. B.: -  Nu. Cred ca nu. Ma tem de murdarie.

R. M.: - Prietenii dvs din Sibiu, care va sunt cei mai apropiati?

I. B.: - Multi. Foarte multi. Cine are un prieten, e un om bogat. Eu sunt putred de bogat.

R. M.: - Va multumim maestre.