Toleranta zero

Alcatuita din multe colaje, filosofia momentului aduce oarecum a povestea cea cu imparatul nu tocmai imbracat, despre care doar curatia unui copil a reusit sa rosteasca ceea ce mii de ochi vedeau. Auzim des cuvinte ca toleranta, umanism, demnitate umana, amestecate laolalta cu sute de expresii bombastice care ascund toate adevarul ca sintem depasiti de dramele pe care le traim, ca vorbim mult in lipsa de solutii practice pe care le cere momentul greu de-acum, ascunzind in pliurile fara sfirsit ale vorbariei noastre ifosele structurilor de incompetenti care ofera solutii fara solutie la analizele fara sfirsit ale unei Romanii dezaxata din normalitatea ei de provocarile la alienare pe care le-a suportat fie in perioada comunista, fie acum, in vadul de viata al lui „totul e ingaduit".

Saptamina ce-o incheiem a fost marcata de discursurile anti-violenta familiala, anti-violenta in general. Copiii au mers la spectacole, maturii au vorbit non-stop asupra problematicii, s-au reiterat dorinte de solutionare etc. etc. Asta nu a dus la sistarea violentei, nici macar la diminuarea ei. Batausii nu se tem de seminarii si conferinte, nu au respectul activat de lege, ei continua sa fie stapinii unei societati in care simtul civic se reduce la analize, la raportari, la bilanturi. Poate e momentul sa recunoastem ca am gresit, ca drama de acum este rodul de-moralizarii societatii, ca prea ne-am socotit salvati cind ne-am integrat in UE, dezintegrindu-ne, pe alocuri, de geneza noastra etnica. Fariseindu-ne Ortodoxia, am pornit tavalugul unei sarabande coplesitoare de cosmetizare a vietii noastre sub tonele de rimel si crema pe care ni le-amprocurat, pe bani grei, emigrind in lumea buna, a belsugului si iar a belsugului. Poate este momentul ca profesorii sa asulte cum tresalta inima pruncilor din banca nu doar teoriile unei scoli absurdizata in reforme, poate e momentul ca medicii sa faca lucrul lor doar pentru ca mai cred in valoarea lucrului ce-l fac, oamenii legii sa tina ei mai intii la lege, nu ca niste mercenari de lux ci ca niste martiri, ca preotii sa rupa din inima lor grija de miine redobindind increderea comunitatilor in Biserica lui Hristos. Cu alte cuvinte e momentul sa renuntam la aerele sociale si sa ne recunoastem limitele dincolo de ele accesind harul lui Dumnezeu, cel care ne indeamna a avea toleranta zero la pacat si rezistenta liturgica la falsele umanisme care ne inconjura.

Violenta se  trateaza prin vindecarea societatii in ansamblul ei, orice alta abordare nefiind decit inca una din teribilele noastre cirpeli, numite pompos reforme. De la capat asadar, de la genunchii plecati la rugaciune. Taria unei schimbari vine din rugaciunea pe care o tine in ea. Toleranta zero la neiubire si falsa rugaciune. Vindecarea nu va veni din proiecte, ci din acceptarea principiilor smerite ale solutiei crestine. Neuitind nici o clipa ca-n lumea aceasta, de noroi, Hristos e totul pentru noi.

Pr. lect. univ. dr. Constantin Necula