Terapie ministeriala
Autor: Mihai COLIBABA
Data publicarii: 23/03/2007
Vizita de ieri a ministrului Sanatatii nu a fost una de placere. Eugen Nicolaescu a venit sa sustina ideea spitalului de urgenta si sa dea asigurari ca proiectul a intrat in linie dreapta. Pentru ca nu l-a multumit situatia Spitalului Clinic Judetean, reprezentantul Guvernului a anuntat si investitii de aproape doua milioane de euro pentru acest an, investitii de care vor beneficia Urgenta si maternitatea. El s-a intilnit cu primarul Klaus Johannis, prefectul Ion Ariton, vicepresedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Dicu, si conducerea Autoritatii de Sanatate Publica, dar a luat si pulsul filialei judetene a PNL.
Liliana NENCIU
Spitalul de urgenta al Sibiului va fi gata in 2008, a promis, ieri, ministrul Eugen Nicolaescu, aflat in vizita la Sibiu. El a anuntat ca, in prima sedinta, CSAT va aproba trecerea in proprietatea administratiei locale a terenurilor de pe Calea Poplacii, unde urmeaza sa fie construit noul centru spitalicesc. Deocamdata, studiul de prefezabilitate a fost intocmit si se afla in analiza ASP Sibiu.
Cu temele facute
Avizele din partea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului vor veni pina pe 30 aprilie, iar la sfirsitul lui iulie va fi data si hotarirea de Guvern prin care se poate initia licitatia de atribuire a lucrarilor, a mai spus Nicolaescu. „Atit Primaria si Consiliul Judetean, cit si ministerul, si-au indeplinit obligatiile asumate la vizita precedenta. Sper ca, in noiembrie - decembrie, sa punem piatra de temelie a acestui spital judetean de urgenta", a apreciat ministrul Sanatatii.
Planuri mari
Ministrul are planuri mari pentru complexul de pe Calea Poplacii. El isi doreste un „ansamblu modular, care sa poata fi dezvoltat dupa cerintele locale", sa aiba un sistem paraclinic dezvoltat, locuinte ANL pentru medicii rezidenti si chiar clinici private. „Sa fie un adevarat campus de sanatate. Toate aceste elemente sa fie puse la punct la construirea Planului Urbanistic Zonal", s-a inteles Nicolaescu in discutia cu autoritatile locale. Dupa trecerea in revista a Spitalului Clinic Judetean, ministrul sustine ca a luat la cunostinta toate lipsurile, dar „din pacate, nu este singura situatie din tara".
Investitii in vechituri
Desi noul spital este asteptat cu nerabdare, ministrul nu-si leaga toate sperantele de viitor, asa ca a promis investitii consistente si pentru actualul spital judetean. El are in vedere, in primul rind, Unitatea de Primiri Urgente si maternitatea. „UPU este intr-o stare acceptabila, cu aparatura mai multa si de inalta performanta. Din aprilie, vor veni aici investitii in aparatura de 107.552 de euro si spitalul va avea o unitate moderna, bine dotata si, sper eu, foarte eficienta", a precizat Nicolaescu. Investitiile vor fi mai mari in maternitatea sibiana, unde conducerea ministerului a anuntat o reabilitare de 900.000 de euro si dotarea cu aparatura de 945.000 de euro, de-a lungul acestui an, prin Banca Mondiala.
Sfaturi de la femeia de serviciu
Chiar daca nu a mai fost de mai bine de un an la spitalul sibian, ministrul Eugen Nicolaescu nu a vrut sa viziteze decit Unitatea de Primire Urgente. Oficialul a cutreierat cabinetele si laboratoarele, in citeva minute, si a facut promisiuni ca, luna viitoare, va veni o a doua transa de aparatura medicala, necesara la Urgente. In ciuda insistentelor managerului spitalului, Minerva Boitan, dar si a ziaristilor, ministrul a refuzat sa vada in ce conditii sint internati bolnavii. Nicolaescu nu a scapat, totusi, de „sfaturile" unei femei, care facea curatenie in curtea spitalului. Ea a cerut mai multi bani pentru medicii sibieni, care „nu sint ciubucari, ca cei din Bucuresti".