Ultimul up-date 12:44 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Proiect l Primaria cauta solutii pentru dezvoltarea unei retele de piste pentru biciclisti in oras

Sperante pentru biciclisti

Autor: Laura CATUNEANU
Data publicarii: 27/11/2007

De la o singura pista, la o retea intreaga de biciclete, care sa traverseze intreg orasul. Acesta este unul din planurile municipalitatii, privind promovarea transportului pe doua roti in Sibiu.

Primarul Johannis a propus introducerea unei retele de biciclete care sa cuprinda intreg orasul

Mijloc ecologic si sanatos de deplasare, ieftin si fara prea mari probleme in ceea ce priveste parcarea. Transportul cu bicicleta, in conditii civilizate si sigure, ar putea prinde contur, in Sibiu, de anul viitor. O serie de proiecte au fost prezentate, ieri, la sediul Primariei, in vederea promovarii transportului pe doua roti, in toate zonele din oras, in special in centrul istoric. Daca, in prezent, nu exista decit o singura pista pentru biciclisti, pe strada Scoala de Inot, din 2008 ne-am putea mindri cu zeci de astfel de piste, impinzite pe arterele principale de circulatie.

Proiect in discutii

Sub titlul „Biciclismul in Sibiu - Transportul sigur si curat in centrul istoric", workshopul de ieri, de la sediul Primariei, a adus in atentia administratiei locale trei proiecte majore. Planificarea unei retele de biciclete care sa traverseze intreg orasul a fost sustinuta de Ilie Cretu, directorul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public si Privat, din cadrul Primariei. La dezbatere a participat si Constantin Oprean, rectorul Universitatii „Lucian Blaga", care a vorbit despre avantajele transportului nemotorizat. Dezbaterile vor continua astazi si miine, pentru a pune bazele unui proiect concret de realizare a pistelor.

Turul Sibiului cu bicicleta

Primarul Johannis a participat la deschiderea sedintei de ieri, in care s-a discutat despre necesitatea implementarii unei solutii de trafic care sa decongestioneze circulatia din Sibiu, in special pe cea din centrul istoric. Solutia agreata si de Klaus Johannis este introducerea unei retele de biciclete care sa cuprinda intreg orasul. Potrivit reprezentantilor Primariei, atit turistii, cit si agentiile de turism, au propus vizitarea Sibiului si a imprejurimilor cu bicicleta. Aceasta solutie este agreata si de autoritatile europene, impreuna cu care s-a dezvoltat conceputul de „calmare a traficului".

Initiativa veche

Proiectul de extindere a pistelor pentru biciclisti a mai fost discutat si intre 2000-2004, cind a fost propus de fostul consilier democrat Constantin Trihenea, alaturi de actualul consilier PD, Livia Sava. „Atunci nu s-a pus in aplicare pentru ca nu au fost fonduri, probabil nici destul interes. Nu stiu exact cite piste vor fi amenajate. Se va face mai intii studiul proiectului, urmeaza finantarea, care poate fi din bugetul local sau un imprumut. Insa este un inceput bun", este de parere Livia Sava.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition