Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Se cauta "Delegat de Tineret la Natiunile Unite"

Autor: Ioana Dumitrescu

Tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani care se inscriu in Programul Delegat de Tineret la Natiunile Unite, au posibilitatea de a reprezenta Romania, in octombrie 2011, la Organizatia Natiunilor Unite de la New York. Data limita de inscriere este 10 iulie 2011. Inscrierile se fac on-line pe adresa www.anst.gov.ro/delegatonu.

Programul „Delegat de Tineret la Natiunile Unite" este organizat de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, partenerii permanenti fiind Ministerul Afacerilor Externe, Centrul de Informare ONU din Romania, fostii delegati la ONU.

Prin acest program se urmareste: familiarizarea tinerilor din Romania cu problematica dezvoltarii globale si a oportunitatilor de implicare pe care le au in acest sens, sustinerea activitatilor si initiativelor din partea tinerilor din Romania, implicarea directa a tinerilor in dezvoltarea politicilor internationale pentru tineret, dezvoltarea in mod sustenabil a societatii si a democratiei prin facilitarea participarii tinerilor la toate nivelele de decizie; Promovarea politicilor de tineret, a mecanismelor de coordonare a politicilor de tineret in randul tinerilor la nivel national si importanta programelor de tineret ca parte integranta a dezvoltarii socio-economice.

"Facand primul pas, prin scrierea unui eseu de maxim 1000 de cuvinte in limba engleza pe o tema de interes cum ar fi: dezvoltarea sustenabila, problematica globalizarii, mobilitate transfrontaliera, antreprenoriat, dialog intercultural, recunoasterea educatiei non-formale, includerea sociala a tinerilor dezavantajati, cetatenie activa, participare la viata comunitatii, tinerii sibieni au posibilitatea de a face parte din delegatia Romaniei la ONU. Ne-am bucura daca printre candidatii la acest program s-ar numara si tinerii de elita sibienei sau cei care invata in Sibiu si care pot demonstra ca au capacitatea de a reprezenta cu cinste Romania la intalnirea de la NatiunileUnite", declara Liliana Popescu - Directorul Casei de Cultura a Studentilor Sibiu. 

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition