Scolile inghit bani grei
Autor: Claudia BUIDAN
Data publicarii: 27/02/2007
Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Sibiu (ISJ) a inaintat Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC) o lista de prioritati, cu necesarul de investitii, reparatii si reabilitari pentru toate unitatile de invatamint din judet. Potrivit calculelor efectuate de catre Serviciul Contabilitate al ISJ, ar fi nevoie de 96 milioane Ron. Din pacate, MEdC a considerat suma prea mare. Asa ca a alocat Sibiului doar 13,6 milioane Ron.
„Sintem optimisti"
Scolile din Sibiu tind sa intre in rind cu cele din Uniunea Europeana. Atit ca design, cit si ca dotare. Inspectoratul Scolar a facut deja un prim pas. „Noi am inaintat o lista Ministerului, cu toate scolile unde sint probleme, si ce avem de gind sa realizam acolo. Din pacate, suma de 96 milioane Ron, pe care noi am cerut-o, nu ne-a fost aprobata, ci doar 13,6 milioane de lei. Explicatia a fost ca acesti bani se aloca, in functie de numarul de elevi si de unitati scolare din judetul respectiv. Cum Sibiul are 2,6% din populatia scolara din Romania si 183 de unitati de invatamint, la calculul realizat de MEC, atit ne-a revenit. Cu toate acestea, sintem optimisti, deoarece credem ca, pina la sfirsitul anului, vom mai primi inca pe atit", arata Roberto Dietrich, inspector scolar general adjunct.
Lista de prioritati
Cum va trebui sa se descurce cu suma primita, ISJ si-a intocmit o lista de prioritati. In Sibiu, se va construi o gradinita, iar Scoala Generala numarul 19 se va extinde, mai ales ca acolo va fi si noua destinatie a Colegiului National „Andrei Saguna", deoarece cladirea acestuia a fost revendicata. „Am acordat o atentie deosebita si scolilor din mediul rural, pentru realizarea si reabilitarea cladirilor existente. Printre acestea as aminti de scolile generale cu clasele I-VIII din Chirpar, Sasaus, Hoghilag, Darlos, Axente-Sever, Selimbar, dar si cele din orasele Cisnadie si Dumbraveni", precizeaza Dietrich.
In judet
Nici satul Mag, care apartine de Agnita, nu a fost uitat, deoarece aici se lucreaza la o gradinita noua. La fel si in Amnas, se cladeste o scoala noua. In Saliste, insa, se va reabilita si extinde atit scoala, cit si gradinita. Printre localitatile in care vor aparea unitati de invatamint noi se numara si Talmaciu, unde se va realiza o gradinita, pentru micutii de acolo. „Initial am avut in vedere inceperea lucrarilor la 275 de scoli, dar momentan, la cele care nu necesita reparatii urgente, vom renunta, deoarece sintem restrictionati de suma primita de la MEdC", spune Dietrich.
Lucrari vechi
In legatura cu constructiile incepute anul trecut, potrivit conducerii ISJ Sibiu, acestea vor fi continuate cu siguranta. Printre localitatile unde lucrarile de anul trecut se vor finaliza se numara Presaca si Brosteni, dar si scolile generale din Darlos si Curciu. De asemenea, in programul de reabilitari intra cladirile de la Grupul Scolar de Industrie Usoara din Cisnadie, Liceul Teoretic din Dumbraveni, Grupul Scolar Agricol „Timotei Cipariu" din Dumbraveni si unitatile de invatamant din Axente-Sever, Agarbiciu si Soala.
Microbuze la tara
Pe linga banii pentru reabilitarea scolilor, ISJ a solicitat, anul acesta, si 23 de microbuze pentru transportul elevilor de la sate. „De exemplu, in satele apartinatoare de Saliste si Iacobeni ne-ar trebui chiar autocare, pentru ca, acolo, sint intre 50 si 70 de elevi de clasele V-VIII, care trebuie sa ajunga la orele de curs", explica Roberto Dietrich. Anul trecut, printr-un program guvernamental au ajuns la Sibiu 6 microbuze Fiat Ducato, pentru care s-a platit suma de un 1,44 milioane Ron, din Bugetul de Stat. De asemenea, din banii Inspectoratului, a mai fost achizitionat inca unul, pentru Atel. Cele sase microbuze au cite 16 locuri, iar cel de la Atel are cu trei locuri mai mult decit celelalte, adica, 19. Unele au luat destinatia satelor Daia si Cornatel, care apartin de comuna Rosia. De altele a fost nevoie la Barghis si Copsa Mare, care tin de Biertan, dar si la Axente-Sever, pentru elevii din Soala, la cei din Apoldu de Jos, pentru Sangatin, la Altana pentru Benesti si Ghijasa de Sus, si la Laslea, pentru Noul Sasesc si Floresti.