Scenaristii filmelor de la Hollywood au intrat in greva generala
Autor: Camelia JULA
Data publicarii: 06/11/2007
Industria de divertisment din SUA se confrunta cu o greva de proportii a scenaristilor, oamenii care stau la baza oricarei productii, de la filme la spectacole
Scenaristii de la Hollywood au intrat in greva pentru prima data in ultimii 20 de ani. Motivul este faptul ca marile studiouri de film refuza sa le plateasca drepturi de autor mai mari. Protestul scenaristilor risca sa paralizeze sectoare intregi ale industriei de divertisment din Statele Unite ale Americii. 12.000 de scenaristi au pus, ieri, jos pixurile si s-au inarmat cu pancarte, pentru a picheta marile studiouri de film. Inainte de a ajunge la acest gest, sindicatele scenaristilor au dus negocieri timp de 3 luni cu reprezentantii studiourilor, pentru a ajunge la o intelegere. Scriitorii de scenarii, o parte extrem de importanta a industriei de divertisment, cer mai multi bani daca operele lor sint difuzate si pe Internet sau pe telefonul mobil, dar si un procent din sumele incasate in urma vinzarilor de casete si DVD-uri cu filme ori programe ce au la baza scenariile lor. Negocierile nu au avut nici un rezultat, iar scenaristii au decis sa faca prima greva din ultimii 20 de ani. Un eveniment similar a avut loc in 1988, cind industria divertismentului din SUA a fost paralizata pentru 22 de saptamini din cauza grevei.
Analistii pietei de divertisment sustin ca acest blocaj va dura, acum, citeva luni si ca pierderile ar putea ajunge la un miliard de dolari. Show-uri precum cele ale lui David Letterman sau Jay Leno, ramase fara scenaristi, vor fi obligate sa difuzeze reluari. Totodata, vor avea mult de suferit serialele si telenovelele, ale caror scenarii se scriu din mers, uneori schimbindu-se aproape pe loc. La astfel de seriale lucreaza echipe de scenaristi, care, acum, au lasat pixul pentru proteste. In tot acest timp, producatorii hollywoodieni se orienteaza tot mai mult spre piata de film oferita de Europa de Est, care are citeva avantaje: preturi mici, forta de munca disponibila si calificata, peisaje frumoase, dar si urme ale fostelor regimuri comuniste, numai bune de sprijinit diverse productii cinematografice.
Spre exemplu, producerea unui film in Bulgaria este de sase ori mai ieftina decit in SUA, cu 35% mai ieftina decit in Cehia si chiar mai ieftina decit in Romania, informeaza site-ul bulgar news.bg.