Sarbatoarea floriilor
Autor: Larisa STANCIU
Data publicarii: 30/03/2007
Muzeul in Aer Liber din Dumbrava Sibiului va invita, ca in fiecare an, la o slujba religioasa, cu prilejul Floriilor. Una dintre cele mai importante sarbatori din calendarul crestin. Preotii vor oficia slujba la Biserica din Bezded. Floriile se sarbatoresc in ultima duminica din Postul Mare. In Romania, sarbatoarea este raspindita peste tot, cu unele diferentieri zonale, existind numeroase obiceiuri locale legate de aceasta zi.
Slujba in muzeu
Complexul National Muzeal „Astra" puncteaza, ca-n fiecare an, sarbatorile religioase ale crestinilor ortodocsi. A devenit deja un obicei ca Muzeul in Aer Liber din Dumnbrava Sibiului sa gazduiasca oficierea slujbei din duminica Floriilor. Credinciosii sibieni sint asteptati la Biserica Bezded, incepind cu ora 10.00. Credinta crestina spune ca denumirea sarbatorii vine de la intimpinarea Domnului Nostru Iisus Hristos, cu ramuri de finic si alte flori, la intrarea in Ierusalim. In aceasta zi se scot la biserici ramuri de salcii si se sfintesc.
Semnificatii
Semnificatia arhaica a Floriilor este aceea de celebrare a reinvierii naturii si de comemorare a primaverii, dar i s-au adaugat si noi conotatii si rituri, cum sint pomenile, curatirea mormintelor si a cimitirelor. Fiind o sarbatoare care marcheaza reinvierea naturii, sensul ei este atribuit si elementelor din viata cotidiana. In Romania, sarbatoarea este raspindita peste tot, cu unele diferentieri zonale, existind numeroase obiceiuri locale legate de aceasta zi.
Obiceiuri si credinte populare
In Duminica Floriilor, gospodinele merg la biserica si curata mormintele stramosilor, agatind de cruci ramurele de salcie. Tot de Florii, se agata intr-un pom inflorit snurul de martisor si, alaturi de el, se agata haine si zestrea fetelor de maritat. In unele zone, fetele pun in noaptea de Florii busuioc sub perna, spre a deveni mai frumoase si mai sanatoase, mai dorite de catre flacai, pentru a se putea marita in acel an. In Muntenia, oamenii nu se spala pe cap deoarece exista crezul ca, daca faci asta in Duminica Floriilor, in care toti pomii infloresc, vei albi precum coroanele albe ale copacilor. In unele parti ale tarii, locuitorii de la sate se incing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinta spune ca acest ritual ii apara de boli si ii face mai robusti. De asemenea, apara casa de rele si o protejeaza de evenimente neplacute.
Salcia
Ramurile de salcie, simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara, sint duse la biserica de Florii pentru a fi sfintite, se impodobesc icoanele, usile si ferestrele, se incing cu ele peste mijloc, se pastreaza pentru tratarea bolilor de-a lungul anului, se folosesc la vraji si descintece. Frunzele si coaja au efecte terapeutice in diferite boli. In unele asezari rurale din Oltenia, copii merg la urat cu ramuri de salcie, iar in Banat e cunoscut obiceiul de a mina oile la strunga si la forma turmelor, cu ramuri de salcie.