Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Sa mai astepte

Autor: Mihai BADEA
Data publicarii: 18/01/2007

Prefectul judetului Covasna, Gyorgy Ervin, este de parere ca Asociatia Intercomunitara Pro Tinutul Secuiesc nu poate fi inregistrata la Judecatorie la mijlocul lunii februarie. Prefectul de Covasna a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca mai multe consilii locale trebuie sa adopte din nou hotariri respectind legea transparentei - ceea ce inseamna afisarea proiectelor timp de 30 de zile -, dupa ce au fost sesizate sa revoce deciziile privind afilierea la aceasta Asociatie.

Dupa legea transparentei

Gyorgy Ervin a spus ca cele 17 consilii locale din Covasna in cazul carora Prefectura a solicitat revocarea hotaririlor privind afilierea localitatilor respective la Asociatia Pro Tinutul Secuiesc au comunicat ca vor revoca hotaririle in cauza si reincep procedurile respectind prevederile legii transparentei. „Astfel, nu cred ca pina la mijlocul lunii februarie acest lucru va putea fi finalizat", a subliniat Gyorgy Ervin. Primarul municipiului Sfintu Gheorghe, presedintele Asociatiei „Pro Tinutul Secuiesc", Albert Almos, declara, in urma cu o saptamina, ca toate consiliile locale din Secuime, respectiv din Covasna, Harghita, Mures si doua din Brasov, vor adopta, cel tirziu pina in 10 februarie, hotaririle privind aprobarea actului de infiintare si a statului Asociatiei „Pro Tinutul Secuiesc", apoi aceasta asociatie va fi inregistrata la Judecatorie.

Alternative

Albert Almos spunea ca dupa ce aceste hotariri vor fi aprobate urmeaza ca, tot in cursul lunii februarie, Asociatia „Pro Tinutul Secuiesc" sa fie inregistrata la Judecatoria Sfintu Gheorghe. Potrivit lui Albert Almos, hotaririle adoptate de catre consiliile locale pentru a se afilia la aceasta Asociatie sunt legale deoarece Legea transparentei nu trebuie respectata in cazul lor. „Pina la constituirea Asociatiei Pro Tinutul Secuiesc, care-si propune in primul rind dezvoltarea economica a acestei regiuni, nici o alta asociatie nu a fost contestata. Ceea ce nu e deloc corect", a mai spus Albert Almos. El a reamintit ca Consiliul Local Sfintu Gheorghe a aprobat o astfel de hotarire si pentru a se afilia la Asociatia „Pro Tara Birsei".

E de gindit

Totodata, Albert Almos a explicat ca legea nu se aplica intotdeauna corect in cazul acestei zone a tarii, exemplificind cu deciziile prefecturilor din Mures si Harghita, unde s-a solicitat revocarea hotaririlor prin care consiliile locale au aprobat initierea procedurilor legale privind participarea localitatii respective la infiintarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Pro Tinutul Secuiesc". Prefecturile au invocat in primul rind Legea transparentei, care nu ar fi fost respectata. „Daca luam in considerare legea transparentei, atunci 85% din hotaririle luate in ultimii ani ar trebui revocate. Iar in ceea ce priveste hotaririle privind afilierea la Asociatie, acestea nu sint acte normative care trebuie afisate si consultata populatia", a mai spus presedintele Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Pro Tinutul Secuiesc".

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition