Baschet l Calificarea in prima grupa valorica a Campionatului European trece pe la Sibiu
Romania - Irlanda, la Sibiu
Autor: Cristi FLOREA
Data publicarii: 31/08/2007
Nationala masculina de baschet forteaza calificarea in prima grupa valorica a Campionatului European. Pina acum, echipa lui Liviu Calin e in carti. Conduce seria, fara infringere.
Nationala masculina de baschet se afla in plina campanie de calificare in prima grupa valorica a Campionatului European. Echipa pregatita de Liviu Calin este in carti pina in acest moment. Conduce grupa si are sperante sa continue in acealasi mod. Mai ales ca ultimele rezultate au fost de bun augur. Acum o saptamina, tricolorii au trecut, in deplasare, de echipa reprezentativa a Ciprului. Acum urmeaza Irlanda, intr-un meci ce se va desfasura simbata seara, de la ora 18,30, in Sala Sporturilor Transilvania. Pentru o cit mai buna acomodare cu sala, tricolorii au sustinut in aceasta saptamina si doua meciuri de verificare. Daca in primul meci sibienii au infrint nationala, in cel de-al doilea meci, elevii lui Liviu Calin s-au impus cu 83-73, in fata campioanei CSU Asesoft Ploiesti.
Jucatori optimisti
Componentii lotului national sint optimisti in ceea ce priveste soarta meciului cu Irlanda. Jucatorii pregatiti de Liviu Calin spun ca, daca si spectatorii vor fi alaturi de jucatori si vor crea o atmosfera frumoasa, vor fi toate ingredientele pentru o victorie importanta. „Este obligatoriu sa obtinem victoria in acest meci. Noi avem ca obiectiv locul I la finalul acestei stagiuni si pentru aceasta avem nevoie numai de rezultate bune. Sint convins ca toti baietii ne vom concentra sa facem un meci bun. Sper ca publicul sa fie la fel ca atunci cind jucam in campionatul intern. Atunci cind veneam la Sibiu imi placea modul in care se manifestau cei din tribuna", spune Catalin Burlacu, vedeta formatiei nationale.
Doi sibieni la lot
Printre componentii formatiei nationale se numara si doi jucatori care, anul trecut, au imbracat tricoul formatiei CSU Atlassib. Viorel Mocanu si Brice Kabengele sint obisnuiti deja atit cu sala, cit si cu publicul spectator. „Sper sa fac un meci bun aici, pentru ca sint acasa. Sper ca domnul antrenor sa aiba incredere in mine si sa ma trimita pe teren. Am nevoie de sprjinul fanilor si as vrea sa am realizari cit mai multe. Oricum, nu eu trebuie sa fiu pe primul plan. Importanta este echipa, sa joace si sa cistige. Daca reusim sa luam victoria va fi foarte bine. Cred ca alta varianta decit aceasta nici nu intra in calcul", spune Kabengele.
Consolare palida
Dupa ce au ratat sansa intrarii in cartea recordurilor pentru cel mai lung meci de baschet disputat vreodata, jucatorii sibieni, care au participat la marea provocare, ce a constat in a juca baschet timp de 80 de ore neintrerupt, au primit o consolarea din partea celor de la World Records Academy. Asociatia americana a admis faptul ca meciul sibienilor este cel mai lung constatat de ei, insa regulile impuse de aceasta asociatie sint mult mai blinde decit cele ale Guiness World Records, autoritatea suprema in privinta certificarii recordurilor mondiale. Americanii de la World Record Academy au certificat recordul pe baza articolelor citite in ziar si a imaginilor video. In semn de respect pentru efortul depus, simbata, sibienii vor primi din partea Federatiei Romane de baschet cite o medalie pentru fiecare participant.
Bilete ieftine
Chiar daca este un meci oficial al nationalei, organizatorii partidei au decis sa nu mareasca pretul biletelor cu care sint obisnuiti fanii care frecventeaza Sala Transilvania. Biletele puse in vinzare costa 4 lei, in colturile de pe margine, iar restul tichetelor se vor vinde la 7 lei. Doritorii isi pot procura bilete astazi, intre orele 8-14, de la sediul clubului CSU Atlassib, de pe starda Rennes, nr. 1 (in curtea cantinei studentesti), sau in ziua meciului, cu incepere de la ora 17.