Reduceri de personal
Autor: Mihai BADEA
Data publicarii: 17/01/2007
Angajati cu vechime ai companiei de publishing Time Inc. pleaca inainte de concediere
O parte din personalul cu vechime din cadrul companiei americane de publishing Time Inc. (detinuta de conglomeratul media Time Warner) paraseste firma inainte de concedierile de saptamina viitoare, cind firma va renunta la nu mai putin de 250 de angajati, potrivit site-ului mediaweek.com. Chiar daca reprezentantii companiei de publishing au declarat ca aceste plecari nu au legatura cu asteptata renuntare la personal, pierderea personalului cu vechime ar putea servi scopului firmei, acela de a reduce costurile.
Nume mari
Printre cei plecati se numara Fred Nelson, vicepresedinte al departamentului „Digital Media" de la revista „Entertainment Weekly", a carui slujba a fost eliminata din schema dupa ce revista a adoptat o noua structura de conducere. Nelson a lucrat in Time Inc. timp de 10 ani, in diferite pozitii, iar ultima zi de lucru pentru el a fost 8 ianuarie. La mijlocul lunii februarie va parasi compania si seful departamentului de comunicare de la „Sports Illustrated" Art Berke, dupa ce a detinut aceasta functie timp de peste 18 ani. Directorul de fotografie de la revista „Time", Michele Stephenson, s-a retras prematur pe 5 ianuarie, dupa 19 ani de colaborare cu compania, iar in functie a fost numit editorul de imagine MaryAnne Golon. Alti doi angajati cu vechime sunt Carrie Welch, vicepresedinte de comunicare si editorul executiv de la „Fortune", Bob Safian, care au parasit compania pentru alte firme.