Basescu l „Rezultatul din 19 mai ar fi trebuit sa duca la demisia Guvernului"
Presedintele vrea anticipate
Autor: Mihai BADEA
Data publicarii: 31/05/2007
Presedintele Traian Basescu le-a transmis, ieri, parlamentarilor ca rezultatul din 19 mai, intr-o democratie autentica, ar trebui sa duca la demisia Guvernului si declansarea alegerilor anticipate si a subliniat ca vointa poporului este in acest moment deturnata de clasa politica.
Basescu si-a inceput primul mesaj adresat Parlamentului dupa suspendare si revenirea sa in functie atentionindu-i asupra a ceea ce el a numit o grava ruptura intre politicieni si societate.
„In calitate de mediator intre stat si societate, potrivit articolului 80 din Constitutia Romaniei, am datoria de a va semnala contradictia aparuta in urma votului romanilor de la referendumul din 19 mai. Este vorba de contradictia dintre vointa poporului suveran si vointa unei majoritati parlamentare care nu reflecta orientarea majoritara a cetatenilor cu drept de vot", a fost unul dintre punctele centrale ale mesajului prezidential. „Principiul fundamental al oricarui sistem democratic este respectul fata de vointa nationala exprimata prin vot. In actualul context exista o singura solutie onesta: demisia guvernului si organizarea alegerilor parlamentare anticipate", a fost solutia expusa de Basescu, care a remarcat insa ca partidele nu agreeaza intoarcerea la electorat.
Mindru de popor
„O majoritate de conjunctura" - astfel i-a numit seful statului pe cei 322 de parlamentari a caror faima „a facut inconjorul Romaniei si chiar al lumii". „Decizia dumneavoastra a costat bani publici si a dus la deturnarea vietii institutionale spre o tema fara sustinere populara", le-a spus el, reprosindu-le ca au contribuit la deteriorarea relatiilor institutionale intre Guvern, Presedinte si Parlament. Basescu i-a reprosat Guvernului abuzul de putere prin care a inlocuit alegerile pentru PE cu referendumul pentru suspendare si a reamintit faptul ca premierul a fost un sustinator al demersului. „Intr-o democratie europeana, care functioneaza normal, un asemenea scor electoral ar fi declansat imediat demisia guvernului si organizarea de alegeri anticipate", a subliniat el. Basescu a aratat ca trei patrimi dintre parlamentari - 322 - au pledat pentru demitere, in vreme ce trei patrimi dintre alegatori au decis sustinerea sefului statului.
Inca un apel
El a criticat reactiile partidelor ce au sustinut suspendarea dupa referendum, reprosindu-le ca actioneaza pentru intrarea sau raminerea la guvernare si vor sa decida pasii urmatori. Totodata, Basescu a facut un apel pentru ca politicenii sa elimine „decalajul dintre prioritatile societatii romanesti de astazi si actiunile clasei politice". „In acest sens, va adresez chemarea de a parasi zona improvizatiilor democratice si de a ne concentra asupra constructiei institutionale pe care corpul electoral ne-o cere! Aceasta este responsabilitatea noastra", a spus presedintele, afirmind ca Romania a intrat intr-o noua epoca dupa condamnarea comunismului, integrare si referendum.