Portal de nota zece
Autor: Alina Cimpeanu
Serviciul de E-Administratie este functional pe site-ul Primariei. "Portalul este functional pe site-ul http://www.sibiu.ro/ din data de 1 iunie 2011, iar dupa trei saptamani de activitate in care plata electronica a fost functionala, avem deja inregistrati un numar de 1300 utilizatori. Portalul E-administratie ofera posibilitatea schimbului de informatii intre Primaria Sibiu si cetateni, atat pentru persoane fizice cat si juridice", a explicat Mirela Gligore, purtatorul de cuvant al Primariei Sibiu.
Pentru a putea rezolva o problema care este de competenta primariei Sibiu, persoanele in cauza trebuie sa acceseze sectiunea numita "e-Functionar". Pentru protejarea datelor cu caracter personal este nevoie de autentificare. Acest lucru este posibil prin crearea unui cont atat pentru persoane juridice, cat si pentru persoane fizice. Pasii care trebuie urmati pentru crearea contului sunt intuitivi si rapid de parcurs. Se completeaza online o solicitare, care este confirmata prin adresa de e-mail, iar apoi cetateanul se prezinta la sediul Primariei cu actul de indentitate pentru ridicarea parolei.
Documentatii online
Prin serviciile electronice disponibile prin intermediul portalului e-administratie, cetatenii vor putea sa depuna online documentatii pentru autorizatiile de constructie si certificate de urbanism, sa consulte situatia proprie si stadiul solutionarii cererilor si totodata sa primeasca notificari cu privire la stadiul acestora. De asemenea, vor putea efectua plati electronice, vor putea depune petitii sau sesizari. Tot prin intermediul acestui portal, persoanele inregistrate vor putea descarca formulare tipizate, fara a fi nevoiti sa se mai deplaseze pana la sediul primariei si vor putea primi informatii online.