Populatie in declin
Autor: Alex PINTEA
Data publicarii: 09/11/2007
Anul trecut s-au nascut in Medias 431 copii, in timp ce numarul persoanelor decedate a fost de 456. In 2007, sporul natural a ramas unul negativ. Cifrele sint si mai ingrijoratoare anul acesta.
Natalitatea este in scadere, mortalitatea este in crestere. Populatia Mediasului a inregistrat o scadere anuala constanta. Conform datelor furnizate de catre Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta Persoanei (SPCLEP) Medias, declinul populatiei a inceput acum trei ani. In 2006, populatia Mediasului a crescut pe de o parte cu 517 nou-nascuti, iar pe de alta parte numarul deceselor a fost mai mare, de 580. „La nivelul Mediasului asistam in ultimii doi ani la o scadere a populatiei. In 2007, pina la aceasta data, s-au nascut 287 copii si au decedat 407 persoane", spune comisarul sef Stefan Florea, seful SPCLEP Medias.
Spor natural negativ
Statisticile arata ca de la an la an, populatia Mediasului scade. Desi descresterea nu este una foarte mare, sporul natural a fost unul negativ in ultimii trei ani, iar situatia se mentine si anul acesta. Seful SPCLEP este de parere ca statul ar trebui sa se implice mai mult printr-o serie de masuri sociale. „Situatia aceasta poate avea influente in planul economic, in accesarea unor fonduri. Noi, zilnic, actualizam baza de date. Acestea rezulta din documentele pe care le operam zilnic in registrul local de evidenta persoanei, si respectiv in registrul national. Statul va trebui sa se preocupe de politici sociale pentru integrarea si crearea locurilor de munca, locuinte", explica Stefan Florea.
Lipsesc 10.000
La recensamintul din 1992, populatia municipiului era de 64.206 locuitori. Dintre acestia, 50.214 sint romani, 2.791, germani, 8.595, maghiari, 2.381, rromi, si 225, alte minoritati. In urmatorii 10 ani, populatia a scazut cu aproape 10.000 de persoane. Conform datelor recensamintului din 2002, populatia Mediasului este de 55.153 persoane, iar din punct de vedere etnic erau 45.376 romani, 6.554 maghiari, 1.959 rromi, 1.150 germani, si 114 alte nationalitati. De asemenea, 30 la suta din populatia orasului este constituita din persoane trecute de 60 de ani, iar populatia activa este in continua scadere.