Piruete tactice

Surprindem probabil cea mai febrila framintare politica din ultimii 17 ani. Caracteristica ei principala consta in interesul jocului de (si pentru) putere vizibil detasat, ba adesea chiar potrivnic interesului national. Nu ca situatia n-ar avea precedent in zbuciumata noastra istorie politica dar, dupa o atit de indelungata perioada de sperante si intr-o conjunctura specifica incarcata de mari responsabilitati, te-ai fi asteptat la abordari serioase, depasind cadrul superficial dar pe atit de grotesc al combinatiilor de culise cu iz searbad. Acum, datele problemei se circumscriu in jurul atit de trimbitatei motiuni de cenzura iar protagonistii sunt aceiasi, ca de citava vreme incoace, pesedistii si penelistii.

Dupa ce s-a bagat cu capul in jugul motiunii, Geoana si ai lui incearca sa gaseasca calea acceptabila de iesire. La rindul lor liberalii lui Tariceanu cauta cu infrigurare solutia raminerii in continuare la guvernare. Trecerea sau nu a motiunii a devenit pariul-rubicon in jurul caruia in cele doua forte s-a iscat furtuna menita in cele din urma sa decida intr-un anume sens, viitorul politic al protagonistilor.

Ideea motiunii ca si soarta ei a delimitat cu limpezime taberele in PSD. Cei care l-au impins la inaintare pe Geoana pentru detronarea lui Iliescu au simtit din plin efectul de bumerang iar acum, impacati si mana in mana cu fostul lider, incearca din rasputeri sa-l rastoarne pentru a-si recistiga drepturile si pozitiile. Doar ca asa zisul grup de la Cluj isi are socotelile lui care nu se potrivesc nici cu ale lui Geoana, nici cu ale lui Iliescu et comp. Motiunea de cenzura este piesa pe fundalul careia cele trei principale factiuni se intrec in a o sustine sau dimpotriva, incercind sa culeaga eventualele roade ale disputei. Chiar daca in plenul forurilor sale de conducere, acum bine manipulat de Geoana, partidul a fost pentru depunerea motiunii (nu neparat si pentru sustinerea ei) si daca Iliescu, Nastase, Hrebenciuc au semnat-o, acestia au dat credibil a se intelege ca nu o sustin si deci nu o vor vota. Ceea ce semnifica un semnal de sprijin si incurajare pentru destul de multi parlamentari PSD sa nu voteze motiunea. Ceea ce, la rindul sau va fi o lovitura dura aplicata lui Geoana. In urma careia furtuna in PSD in loc sa se potoleasca, se va inteti. Le va veni PNL-ul in ajutor ?

Greu de apreciat de vreme ce si liberalii au propria lor bataie de cap. Lupta acerba pentru mentinerea la guvernare le arata adevarata fata : lipsa oricarei principialitati in politica. Asa ca ne gasim de o parte cu un Tariceanu care declina ritos orice participare la o guvernare cu PSD iar de alta parte cu un Olteanu, figura emblematica liberala, o creatie a aceluiasi Tariceanu care afirmativ, ajunge la intelegere cu Hrebenciuc pentru o guvernare comuna. Cit de sinceri sunt unii sau altii nu se stie. Se vede insa interesul ce-l urmareste fiecare. Prin promisiunea unei guvernari comune post-motiune, liberalii dau o serioasa nota de incurajare oponentilor motiunii, asigurindu-si astfel mentinerea pe mai departe la pupitrul guvernarii. Prin aceiasi promisiune, social-democratii s-ar afla si ei la guvernare, probabil in posturi cheie, pozitie ce le-ar permite relansarea in sondaje si o influenta in viitoarele alegeri. Precum si, poate, o reconciliere interna. Numai ca s-ar putea ca odata motiunea respinsa, preimerul sa se tina de cuvint si sa le propuna social-democratilor o alta solutie de colaborare decit participarea la guvernare. Varianta incercata si pina acum dar nemultumitoare pentru acestia.

La rindul sau, presedintele Basescu nu se lasa mai prejos in tendinta de a spijini motiunea, avansind post-motiune ideea unui guvern de uniune nationala ( singura formula care ar putea prinde radacina caci un guvern PD-PNL-PLD, nimic altceva decit o varianta altfel scrisa a aliantei DA, nu ar avea sustinere parlamentara ). Fireste, un guvern condus de un premier PD. Idee la care nu numai ca restul partidelor parlamentare ar scoate flacari pe nas dar, in sine neviabila. Suntem departe de situatia Germaniei post electorale unde social-democratia s-a desprins definitiv de tarele comuniste sau neocomuniste si unde, un guvern de uniune nationala urmareste un scop si un tel national : mentinerea si consolidarea Germaniei ca locomotiva a Europei. Dar la noi ? Vorbeste cineva despre un interes national ? A creionat vre-un partid sinteza unui astfel de interes ? Si mai cu seama si-a pozitionat demersul politic in scopul atingerii lui ? Este usor de inteles ca propunerea presedintelui Basescu tinde catre deschiderea usii spre alegeri anticipate care ar fi o speranta de viitor dar de care fug partidele cu exceptia PD si PLD.

Ce sa inteleaga romanul, omul de buna credinta din  toata aceasta vinzoleala ? Nimic altceva decit ca totul se rezuma la un joc tactic pentru cistigarea si mentinerea puterii, dincolo de care locul interesului national este luat de interesele mai lumesti, personale sau de grup. Joc devenit specific romanesc.