Pretentii l Tori Amos sta trei zile in Romania si va avea cabine decorate de un designer
Pianul va cinta la Tori Amos
Autor: Ioana DUMITRESCU
Data publicarii: 11/07/2007
Cintareata si pianista americana Tori Amos va ajunge in Romania miine si va pleca simbata, dupa ce va sustine un concert de doua ore, vineri, la Bucuresti, si a cerut ca ambianta din cabinele de la Sala Polivalenta sa fie deosebita, potrivit organizatorilor.
Programul artistei nu a fost inca stabilit, dar vineri, inainte de concert, ea va sustine o conferinta de presa si va face probe de sunet, a declarat producatorul Mircea Nanca de la Fundatia Phoenix. Amos a avut cerinte numai in ceea ce priveste cabinele echipei sale de la Sala Polivalenta, legate de curatenie, aerisire, temperatura si mobilier. Artista a sugerat insa organizatorilor ca „ambianta este un mare plus la cabinele de la sala". Pentru cei 18 membri ai echipei lui Tori - de la asistenta personala pina la inginerul de sunet, care este chiar sotul sau - cabinele de la sala sint „casa lor" in fiecare oras unde cinta. Astfel, organizatorii au fost invitati sa decoreze incaperile astfel incit sa nu fie doar simple cabine de sala de concert, iar Fundatia Phoenix a apelat la un designer de interioare.
Stil de lucru
Alaturi de artista vor urca pe scena Matt Chamberlain (tobe), Jon Evans (chitara bass) si Dan Phelps (chitara). Cintareata vine la Bucuresti cu inca patru prieteni - pianele si sintetizatoarele pe care le duce cu ea peste tot in lume. Cel mai apropiat prieten, alintat „Bosey", este lung de trei metri, cintareste o tona si este un pian Bösendorfer model 290 Grand Imperial, un exemplar unic, construit la comanda. Artista considera ca cel mai important lucru ce trebuie spus despre ea este ca nu ea cinta la pian, ci pianul cinta la ea, potrivit unui interviu acordat ziarului „Cotidianul". Tori Amos stabileste lista cu piesele interpretate - setlistul - cu citeva ore inainte de concert. Ea se orienteaza dupa orasul sau tara in care se afla, dupa lucrurile pe care le stie despre ele, dupa ce se intimpla in lume in ziua respectiva sau, pur si simplu, dupa inspiratia pe care o are in momentul respectiv, a spus Mircea Nanca.
Putin teatru pe scena
Pe linga setlist, si regia concertelor lui Tori se schimba la fiecare reprezentatie. Prima parte a show-ului este rezervata unuia dintre cele patru avataruri ale artistei, create pentru actualul album, „American Doll Posse" - Clyde, Pip, Isabel si Santa - iar publicul nu stie dinainte ce i se rezerva. Cea de-a doua parte a concertului ii apartine intotdeauna lui Tori. Personajele sint „inspirate din principalele cinci zeite ale Pantheonului grec precrestin", a spus cintareata pentru „Cotidianul". „Inainte ca Sfintii Parinti ai Bisericii sa estompeze principiul feminin, forma feminina a divinitatii era exprimata si personificata in majoritatea culturilor", a aratat Amos.
Bilete de pe Internet
Scena de la Sala Polivalenta va fi special amenajata pentru show-ul lui Tori, iar scenografia si regia de lumini au fost concepute exclusiv pentru turneul actual al solistei. „American Doll Posse World Tour" a inceput in Italia la sfirsitul lunii mai si cuprinde tot restul Europei de Vest. Artista va ajunge pentru prima data in tari ca Ungaria, Slovenia si Romania. Tori Amos va cinta la Bucuresti dupa ce va participa la celebrul festival de jazz de la Montreux si va pleca apoi la alte doua festivaluri importante din Istanbul si Atena. Biletele la concertul Tori Amos de la Sala Polivalenta costa 80, 100, 120 si 150 de lei, in functie de pozitia din sala, si pot fi achizitionate online la www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.phoenix.ro, dar si la Librariile Carturesti din capitala.
Cariera si familie
Cintareata, pianista si compozitoare, Tori Amos, pe numele sau adevarat Myra Ellen Amos, s-a nascut pe 22 august 1963. A debutat in 1992 cu „Little Earthquakes" si a mai lansat albume precum „Under The Pink", „Boys for Pele", „Strange Little Girls", „From A Choirgirl Hotel" sau dublul CD „To Venus And Back". Artista a primit de-a lungul carierei doua discuri duble de platina, trei de platina si unul de aur in Statele Unite. Albumul „American Doll Posse", produs de Tori Amos, este al noualea din cariera cintaretei. Amos este casatorita cu inginerul de sunet britanic Mark Hawley, cu care are o fata, Natashya „Tash" Lórien Hawley, nascuta in 2000.