Pasune din bronz
Autor: Maria ADAM
Data publicarii: 03/07/2007
Un sculptor sibian stabilit in Germania expune lucrari de bronz in ferula Bisericii Evanghelice. Cea mai scumpa lucrare, o pasune de bronz, care costa peste 10.000 de euro
 |
| Cea mai scump? lucrare expus? de Handel la Sibiu valoreaz? 10.000 de euro |
Amatorii de arta pot vizita Ferula Bisericii Evanghelice, unde, printre pietre de morminte, sint expuse mai multe lucrari din bronz, realizate de Handel Kurtfritz, un sculptor sibian stabilit in Germania. Aceasta expozitie este organizata de catre Biserica Evanghelica C.A. Sibiu in colaborare cu Asociatia Sasilor Transilvaneni din Germania (Landsmannschaft der Siebenbürgen Sachsen in Deutschland e.V.). Aceasta expozitie poate fi vizitata zilnic intre orele 10.00 si 18.00, pina in 28 iulie, si este inclusa in calendarul evenimentelor Capitalei Culturale Europene Sibiu a fost vernisata de catre primpreotul Kilian Dörr, iar acompaniamentul muzical a fost asigurat de Ursula Philippi la orga.
Animale sculptate in bronz
Cea mai scumpa lucrare expusa la Biserica Evanghelica este o pasune mare de bronz, care costa 10.300 de euro. Cine are mai putini bani, poate sa isi cumpere fie un iepure de bronz, cu 2.100 de euro, fie o vaca din acelasi material, cu 2.500 de euro. Cele mai ieftine lucrari expuse de Kurtfritz sint niste desene, care pot fi achizitionate cu 250 de euro. Sculpturile in bronz ale artistului infatiseaza nu doar animale, ci si oameni, peisaje, nori si chiar... vint.
Cine este Handel Kurtfritz
Kurtfritz Handel s-a nascut in Ramnicu Vilcea in 1941. Intre anii 1961 si 1967, a studiat sculptura si istoria artei la Academia Nationala de Arta Cluj Napoca. Din anul 1967 si pina in 1985, a lucrat ca profesor de arta plastica si sculptor independent in Sibiu. In aceasta perioada au avut loc numeroase expozitii individuale, dar si participari la expozitiile Uniunii Artistiilor Plastici. In afara de aceasta, Kurtfritz Handel a onorat si numeroase comenzi pentru oras si biserica. In Germania, unde traieste incepind cu anul 1985, lucreaza ca sculptor independent, director si profesor la Scoala de arta din Nürtingen, precum si ca sculptor in atelierul firmei Ernst Strassacker K. G. Kurtfritz Handel prezinta numeroase expozitii in tara si strainatate. In afara de aceasta, el este membru al Uniunii Artistiilor Plastici din Württemberg e. V. (VbKW), al Künstlergilde e.V. si al Inter-Art e.V.
Peisagist in bronz
Artistul Kurtfritz Handel utilizeaza in sculptura metode artistice proprii picturii. „In traditia sculpturii peisagiste, in trecut neglijata, dar reconsiderata in secolul XX, artistul transilvanean ocupa o pozitie importanta. Notiunea vetrei natale pierdute si regasite, loc de amintire si meditatie, devine dialogul ce mobilizeaza efortul creativ al artistului. Darul observatiei precise, surprinde in concentratie esentialul, insotind cu subtile intelesuri poetice, talmacirile sale in bronz", a caracterizat opera lui Handel criticul de arta G. Baumann.