Pastorala de Sfintele Pasti

„Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra... Dar acum Hristos a inviat din morti, fiind incepatura invierii celor adormiti" (I Cor. 15, 14.20)

Iubitii mei fii sufletesti,

Hristos a inviat!

Cuvintele inspirate ale Sfintului Apostol Pavel, din Epistola I Corinteni, pe care le-am asezat la inceputul acestei pastorale adeveresc realitatea Invierii Mintuitorului Hristos si exclud orice indoiala asupra acestei minuni dumnezeiesti. Salutul pascal «Hristos a inviat!», cu raspunsul «Adevarat a inviat!», constituie o marturisire de credinta a fiecarui credincios despre adevarul tainic pe care se fundamenteaza intreaga invatatura mintuitoare, trairea crestina si rinduiala liturghica a Bisericii, caci: «daca Hristos nu a inviat, zadarnic este credinta noastra» (I Cor. 15, 14).

Bucuria pascala, pe care Biserica Ortodoxa o evoca intens si solemn in intreg cultul ei, dar mai ales in aceasta zi a Invierii si in perioada ce urmeaza ei, este bucuria gustarii vietii vesnice, a fericirii viitoare de care ne impartasim acum ca o arvuna. Este starea de fericire a raiului, in care Dumnezeu l-a asezat dintru inceput pe om, dar pe care a pierdut-o prin pacat si a redobindit-o prin Jertfa si Invierea mintuitorului.

Omul a fost creat pentru a gusta vesnic din aceasta fericire, pentru a simti si a raspunde dragostei dumnezeiesti, pentru a tinde spre aceasta iubire a Creatorului, indumnezeindu-se, ajungind astfel de la chip, la asemanare si devenind fiu al lui Dumnezeu, dupa har.

Dar neascultind porunca dumnezeiasca si supunindu-se amagirii sarpelui, omul s-a lipsit de dragostea Creatorului si alipindu-se, prin simturi, de cele create, s-a instrainat de scopul inalt de a ajunge dumnezeu dupa har. S-a facut, astfel, cu voia sa pamint, dupa cum spune Sfintul Maxim Marturisitorul. Dumnezeu insa nu a lepadat faptura Sa, chiar si atunci cind ea se afla in pacat, ci, dorind sa o impace cu Sine, L-a trimis pe Fiul Sau pe lume pentru a indrepta firea omeneasca si a o rascumpara din robia diavolului si in tirania mortii. I s-a dat, astfel, omului sansa ca, prin jertfa lui Hristos, sa se intoarca la Dumnezeu, sa-I fie supus si sa guste din nou bucuria si dragostea ascultarii filiale pierdute prin cadere.

Prin pacat, moartea care a intrat in lume se manifesta ca o despartire nefireasca a sufletului de trup, fiind aceasta o urmare a iesirii omului din comuniunea cu Dumnezeu, a departarii de Cel Care, prin harul Sau, tinea sufletul si trupul omului intr-o unitate si armonie deplina. Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si a acceptat moartea, adica aceasta stare nefireasca de despartire a sufletului de trup, tocmai pentru a da ocazie puterii Sale dumnezeiesti de a le uni din nou prin Inviere, spre o unire vesnica si de nedesfacut, dupa cuvintul Sfintului Grigorie de Nyssa.

Mintuitorul a biruit moartea prin moartea Sa intru-cit a primit-o de bunavoie, din iubire si din ascultare. Iubirea l-a facut sa moara, iubirea I-a dat biruinta asupra mortii, iubirea a facut din moartea Sa jertfa curata, bine mirositoare adusa pentru intreaga lume, prin care omul a fost readus din nou la bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Sfintul Grigorie de Nazianz explica minunat aceasta taina: «Tatal accepta aceasta Jertfa a Fiului nu pentru ca a cerut-o, nici pentru ca a avut nevoie de ea, ci din iconomie, pentru ca s-a cuvenit ca omul sa fie sfintit de umanitatea lui Dumnezeu, pentru ca s-a cuvenit ca El Insusi sa ne elibereze pe noi cei tinuti cu sila de tiran, si spre Sine sa ne readuca prin Fiul, Cel Ce este Mijlocit si Care a implinit aceasta spre cinstirea Tatalui, Caruia Se arata ascultator in toate... restul sa fie venerat prin tacere... Nimic nu poate egala minunea mintuirii mele: citeva picaturi de singe au rezidit universul intreg...»

Invierea este taina lui Dumnezeu care se descopera in si prin credinta. Ea s-a petrecut in istorie, insa a fost si este mai presus de aceasta. Vesnicia s-a aratat pe pamint, in timp si in spatiu, pentru a schimba conditiile ontologice ale existentei umane, aratind ca istoria nu e totul, nu este ultima stare a realitatii, ci viata viitoare este implinirea ei. Adevarul Invierii Mintuitorului s-a impus in istorie cu puterea faptului dumnezeiesc de netagaduit, dar care s-a descoperit si se descopera doar celor credinciosi. Au fost si sint nenumarati rationalisti si pretinsi intelectuali, toti dusmani ai crestinismului, care pina in zilele noastre cauta sa nege realitatea Invierii Domnului, tagaduind adevarul si minunea prezentei lui Dumnezeu in istorie. Numai in urma cu citeva saptamini, s-a facut mare caz prin media despre trei sarcofage descoperite la Ierusalim in urma cu treizeci de ani, dar care abia acum au fost mediatizate printr-un film turnat din interese materiale. Despre unul dintre cele trei sacofage, producatorii americani ai filmului au sustinut ca ar contine osemintele unui oarecare Iisus, ce nu ar fi altul decit intemeietorul religiei crestine. Un astfel de fapt este o tentativa de a ataca fundamentele credintei crestine, fara insa a se fi reusit lucrul acesta. Impotriva acestor atacuri si a altora care vor mai veni, care vor sa denigreze taina credintei crestine, stau marturie Sfintele Evanghelii, ce vorbesc despre mormintul gol si despre aratarile Domnului Cel Inviat.

Despre descoperirea mormintului gol avem mai ales doua relatari evanghelice: cea din Marcu 16, 1-8 si cea din Ioan 20, 1-18. Astfel, din prima pericopa evanghelica aflam ca dis-de-dimineata, in Duminica Invierii, femeile mironosite au venit la mormintul lui Iisus, pe care l-au aflat gol, cu piatra, foarte mare, data la o parte. Un inger le-a vestit ca Iisus a inviat. Ele au alergat si au spus acestea ucenicilor. Evanghelia a patra mentioneaza ca prima care a venit la mormint, aflindu-l gol, a fost Maria Magdalena. Si ea a dus vestea ucenicilor. Doi dintre acestia, Petru si Ioan, au venit si ei la mormint, in care au intrat, aflind acolo numai giulgiurile cu care fusese infasurat trupul Domnului si, deoparte, impaturita, mahrama ce fusese pusa pe capul Lui. Dar adevarul ca Hristos a inviat nu este o simpla concluzie a logicii omenesti, pe care femeile mironosite si mai apoi ucenicii, o trag din faptul ca au aflat mormintul gol. Caci, asa cum ne-o si spune Sfintul Matei, iudeii necredinciosi au putut da o alta explicatie mormintului gol, anume ca trupul lui Iisus ar fi fost furat de ucenici. Invierea lui Iisus din morti este o taina dumnezeiasca, iar adevarata explicatie a mormintului gasit gol si a Invierii Mintuitorului este data de ingerul binevestitor.

Sfintele Evanghelii nu descriu invierea insasi a lui Iisus. Aceasta se petrecuse deja inainte ca femeile sa vina la mormint. Chiar ostasii, care pazeau mormintul, din porunca sinedristilor, n-au vazut Invierea, ci numai aratarea infricosatoarea a ingerului, care a pravalit piatra de pe mormint (Matei 28, 2-4), cu scopul de a face vadit faptul ca, iata, mormintul era gol. Minunea Invierii lui Hristos tine de taina lui Dumnezeu si ea este relevata prin inger, a fost primita prin credinta si a fost vestita prin propovaduirea Apostolilor.

Alaturi de descoperirea mormintului gol si a interpretarii acestuia de catre inger, Sfintele Evanghelii ofera ca temei de neclintit al Invierii Domnului aratarile sale catre diferite persoane sau grupuri de persoane, incepind cu femeile mironosite, cu Sfintul Petru, si pina la Saul din Tars, prigonitorul Bisericii.

Sfintele Eanghelii (Matei 28; Marcu 16; Luca 24 si Ioan 20-21), Faptele Apostolilor (1,1-12; 9, 1-7 ) si Epistola I Corinteni a Sfintului Apostol Pavel (15, 3-9) ne vorbesc despre mai multe aratari ale Domnului Celui inviat. Mai intii S-a aratat Mariei Magdalena (Ioan 20, 1, 11-18) si tuturor femeilor mironosite (Matei 28, 1-10); apoi, pe drumul spre Emaus, s-a aratat la doi ucenici, dintre care unul era Cleopa (Luca 24, 13-33); cindva, in aceeasi zi a Invierii, S-a aratat lui Petru (Luca 24, 34; cf. I Corinteni 15, 5); apoi, in seara aceleasi zile, s-a aratat, intr-o casa din Ierusalim, ucenicilor, dintre care insa lipsea Toma (Ioan 20, 19-23); urmatoarea aratare, la opt zile dupa prima, il are ca destinatar special pe Apostolul Toma (Ioan 20, 26-29). La acestea se adauga aratarile: catre sapte dintre ucenici «la Marea Tiberiada» (Ioan 21, 14); apoi Sfintului Iacov cel numit «fratele Domnului» (I Corinteni 15, 7); «celor unsprezece ucenici» in Galileea, pe care i-a trimis la propovaduire (Matei 28, 16-20); «deodata la peste cinci sute de frati» (I Corinteni 15, 6). Domnul se arata iarasi tuturor ucenicilor cu prilejul Inaltarii, la patruzeci de zile de la Inviere (Luca 24, 50-52; Faptele Apostolilor 1, 3-12). In incheierea listei de aratari, Sfintul Apostol Pavel o situeaza pe aceea de care s-a invrednicit el insusi: «Iar la urma tuturor, ca unui nascut inainte de vreme, mi S-a aratat si mie» (I Corinteni 15, 8S). Pentru Sfintul Pavel, legitimarea sa ca apostol o constituie tocmai acea aratare a Domnului Celui inviat, pe drumul Damascului (Faptele Apostolilor 9, 1).

Din toate relatarile mentionate, rezulta clar ca oricare dintre aceste intilniri cu Hristos Cel inviat apare ca fiind o experienta decisiva, care schimba total viata beneficiarului ei. Petru, care s-a lepadat de Domnul de trei ori in timpul Patimilor, a devenit «piatra de temelie a Bisericii» (Matei 16, 18). Iacov, care pare a nu fi fost un ucenic al lui Iisus pe parcursul vietii Sale publice, va deveni primul episcop al Bisericii-mame si unul din «stalpii» Bisericii (Galateni 2, 9); Saul, prigonitorul, a devenit Pavel, Apostolul neamurilor, cu cea mai rodnica activitate apostolica (cf. I Corinteni 15, 10).

Toti cei care au avut experienta unei aratari a lui Hristos au devenit «martorii» Sai (faptele Apostolilor 1, 22; 2, 32; 3, 15 etc) si urmatorii Sai fideli, pina la moarte.

Invierea Mantuitorului este pentru cei credinciosi o realitate noua la care toti sint facuti partasi, toti cei care participa la viata liturgica si sacrementala a Bisericii.

Sintem crestini pentru ca Hristos a inviat. Nasterea noastra din nou, din Dumnezeu, prin care am devenit membri ai Bisericii, are o strinsa legatura cu Invierea lui Hristos, «prin invierea lui Iisus Hristos din morti, ne-a nascut din nou» (I Petru 1, 3; cf. 3, 21).

Iar nasterea din Dumnezeu este ea insasi o inviere. Invierea noastra in Hristos este - si trebuie sa fie - o realitate profunda a vietii nostre celei noi.

Darul vietii lui Hristos Cel inviat il primim prin Taina  Sfintului Botez. Aceasta Sfinta Taina este cu adevarat moarte si inviere in si impreuna cu Hristos.

«Oare nu stiti - zice Apostolul - ca toti citi in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am ingropat cu El, in moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii» (Romani 6, 3-4; Efeseni 2, 5-6; Coloseni 2, 12). Aceasta si explica de ce, in Biserica primelor veacuri, botezul catehumenilor se facea mai ales la sarbatoarea Sfintelor Pasti.

In Invierea Mintuitorului sint concentrate si mereu actuale toate evenimentele vietii Sale pamantesti, iar ele devin - prin venirea Sfintului Duh - mereu prezente si actuale si pentru cei ce le amintesc si le sarbatoresc la fiecare Sfinta Liturghie. Prin rindurile liturgice, cugetind la Hristos si intrind in comuniune cu El prin cintari si rugaciuni, devenim conpemporani si calatori cu El pe drumul Sau implinit pe pamint pentru noi, sau, mai bine spus, El se face contemporan si calator cu noi pe acest drum strabatut de El. Aceasta impreuna calatorie a lui Hristos cu noi prin intreg cultul Bisericii este o tainica realitate care aduce in inimile noastre bucuria fiecarui praznic imparatesc si, mai ales, a acestui praznic al praznicelor si sarbatoare a sarbatorilor.

Invierea ne-a introdus in comuniunea de iubire a Sfintei Treimi, realitate pe care o traim la fiecare Sfinta Liturghie, gustind anticipat bucuria pascala a veacului ce va fi sa fie. Bucuria aceasta a impartasirii, inca de pe acum, din aceasta taina a impartasirii, inca de pe acum, din aceasta taina a veacului viitor, o gasim in Canonul Pastilor, unde se spune: «Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale».

Iubiti credinciosi,

«Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa» (Ps. 117, 24). Este ziua bucuriei noastre, ziua de biruinta a Imparatului a toate, ziua vestitoare a veseliei noastre. Sa o praznuim duhovniceste, nu in necumpatare si in imbuibare. Sa ne indestulam din ospatul Stapinului, sa-I multumim pentru toate cite ne-a dat noua, sa nu-I aducem doar jertfa de lauda a buzelor, ci sa ne aducem ca roade bineplacute pe noi, prin pazirea poruncilor, prin viata sfinta si fara de pacate, prin impartasirea cu Sfintul Trup si Scumpul Sau Singe. „Sa daruim «Chipului» pe «cel dupa Chip» cum ne indeamna Sfintul Grigorie teologul, iar prin vrednicia noastra sa cinstim Prototipul, sa intelegem puterea tainei Intruparii si care este motivul pentru care a murit Hristos... Sa ne modelam dupa chipul Lui si sa devenim dumnezei dupa har, deoarece si Hristos - Dumnezeu S-a facut Om pentru noi. El a luat ce este de mai putin pret ca sa ne dea ceea ce este cel mai de pret. A saracit cu bunavoie, ca sa ne imbogateasca pe noi. S-a coborit la noi, ca sa ne ridice la Sine. A rabdat ispite, ca sa ne invete cum sa le biruim. A fost hulit si batjocorit, ca sa ne umple pe noi de slava. A murit, ca sa ne faca pe noi vii. S-a sculat din mormint, ca sa ne harazeasca noua nemurirea. S-a dat pe Sine ca pret de rascumparare pentru noi, ca sa ne dezlege din legaturile iadului".

Acum, cind cintam cintarea pascala de biruinta: «Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcind si celor din morminte viata daruindu-le», sa ne intarim duhovniceste si sa ne aducem aminte de cuvintul Sau dumnezeiesc prin care ne-a imbarbatat zicind: «In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea». A biruit, intr-adevar si moartea si ne-a facut mostenitori ai vietii celei vesnice.

Fie ca lumina Invierii Sale sa se reverse imbelsugat in vietile noastre, sa aduca bucurie in casele si familiile noastre, sa ne intareasca pe toti in credinta, nadejde si iubire sfinta. Reflectind la toate acestea si avindu-va pe fiecare aproape de sufletul meu, va intimpin inca o data cu indatinata salutare pascala: «Hristos a inviat!» si «Sarbatori fericite!»

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor si pururea rugator catre Hristos, Biruitorul mortii si Domnul vietii,

Dr. Laurentiu STREZA,

Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului