Parteneriat intre scoli
Data publicarii: 01/11/2007
Elevi ai scolii cu clasele I-VIII nr.1, insotiti de dascali si de colegi de-ai lor din Scoala Generala „Gheorghe Tatarascu" din Targu-Jiu, au facut ieri o vizita in Sibiu si Selimbar. Actiunea este inclusa in cadrul parteneriatului dintre cele doua scoli, numit „Conexiuni de suflet peste Carpati".
Vacanta activa
Cei 15 elevi din Tirgu Jiu au sosit, de dimineata, in Sibiu, pentru a face drumetii atit prin oras, cit si prin afara acestuia. „Astazi (n.r. - ieri) este pentru prima oara cind ne vedem fata in fata. Am fost pe drum toata ziua. I-am dus pe copii si pe invatatorii acestora sa viziteze zona noastra, pentru a afla ceva mai mult despre traditia de aici. Am fost la Brukenthal, la Franz Binder, in Piata Mica, in Piata Mare, la Sala Thalia, la diferite hoteluri care s-au construit acum recent, dar si la Primarie. Acum sintem la gradina zoologica si copiii sint foarte incintati. Seara mergem la Selimbar, la firma Ion Art Glass, pentru a le arata oaspetilor nostri cum se face sticla", spune Angela Ivan, invatator.
Experienta la Sibiu
Grupul oaspete din Targu-Jiu are numai cuvinte de la lauda la adresa ardelenilor. „Mi-a placut foarte mult felul in care am fost primiti. Gazdele noastre au tinut sa ne faca si un program de intimpinare. Ce m-a impresioant foarte tare este si faptul ca scoala este foarte curata. Chiar avem ce invata de aici, plus ca zona din afara orasului este chiar splendida", spune Maria Blideanu, invatator. (A. C.)