Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Clementa l Papa nu vrea ca toti romanii sa fie considerati raufacatori

Papa ne apara de Mailat

Autor: Maria ADAM
Data publicarii: 08/11/2007

Insusi Papa de la Roma a ajuns sa ia atitudine pentru a ne apara, spunind ca Mailat e un singur om, nu poporul roman. Din cauza gestului sibianului Mailat, premierul Tariceanu a cerut Papei sa stopeze xenofobia.

Tariceanu i-a cerut sprijinul Papei pentru a opri xenofobia

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a fost primit ieri la Vatican, intr-o scurta audienta, de Papa Benedict al XVI-lea. El i-a cerut sprijinul Papei pentru a opri valul de xenofobie indreptat asupra romanilor. „Nu poti sa etichetezi un intreg popor pentru fapta unui singur individ", i-a spus Papa Benedict al XVI-lea premierului. Audienta acordata sefului Executivului de la Bucuresti a durat 45 de minute. Inainte ca premierul sa mearga la Papa, presedintele Basescu a lansat din nou, invitatia pentru ca Papa Benedict sa ne viziteze Romania, dupa ce a absentat la Marea Adunare Ecumenica de la Sibiu. In acelasi timp, Presedintele Traian Basescu l-a primit la Cotroceni pe nuntiul apostolic acreditat la Bucuresti, monseniorul Jean-Claude Perisset, in vizita de ramas-bun, ocazie cu care invocat perspectiva realizarii unei vizite de catre Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea, in Romania, informeaza Presedintia.

Renegat de  Cioaba

In timp ce Papa de la Roma il numeste pe Mailat, tinarul din Avrig, un „singur individ", pastorul Cioaba, regele tuturor tiganilor, s-a lapadat de acesta, numindu-l „corcitura." „Nu-l recunosc ca tigan. El si familia lui sint un soi de corcitura intre rrom si roman. Familia Mailat sint dintr-o familie de baiesi. De fapt, ei nici nu sint recunoscuti de comunitatea din Avrig ca bastinasi sau ca facind parte din etnia roma, ei au venit doar de 6-7 ani acolo", a spus Cioaba.

Exodul Mailat

Mai multe rude si o parte din vecinii lui Romulus Mailat, sibianul de origine roma acuzat de moartea Giovannei Reggiani, au inceput sa se intoarca acasa. Unii romi apropiati ai lui Mailat se pling ca au fost amenintati de carabinierii italieni. Matusa lui Mailat, Daniela Zotinga, pretinde ca ea muncea cinstit in Italia, insa a fost nevoita sa vina in Romania, fara a mai putea sa isi recupereze banii de la patronul italian.

Mailat- nume de localitate

In timp ce sibienii se rusineaza sa mai rosteasca numele „Mailat", gindindu-se la presupusul asasin al Giovannei Reggiani, aradenii au motiv sa se mindreasca cu localitatea al carei nume a fost dat si lui Romulus din Avrig. Mailat este o localitate in judetul Arad, Banat, Romania. Satul Mailat dispune de un helesteu foarte bogat in peste. Localitatea se mindreste cu o frumoasa datina, care se tine in ultima duminica din august: „Duminica de la Mailat",  cind toti cei nascuti aici se intorc in sat.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition