Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Probleme l 30% din localitatile sibiene ar putea rata, din start, fondurile structurale

Orase doar pe hirtie

Autor: Alina CIMPEANU
Data publicarii: 16/10/2007

Judetul Sibiu are acces limitat la fondurile europene. Pina acum, n-a prea rupt gura tirgului, in cadrul programului SAPARD, din lipsa de initiativa a celor mai multi dintre primari. Acum, ar putea suferi din cauza grabei in care au fost transformate unele comune in orase, in ultimii ani.

Prin anularea Ordinului 143, satele apartinatoare oraselor nu vor putea accesa nici fonduri FEADR, nici fonduri FEDR

Dupa esecul SAPARD, numeroase localitati din judetul Sibiu sint pe cale sa rateze dezvoltarea pe banii Europei si prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) sau prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR). Pe de-o parte, pentru ca localitatile transformate in orase, in ultimii ani, nu mai pot primi bani, deoarece in acte nu mai apartin mediului rural. De cealalta parte, nici satele apartinatoare lor nu pot primi un ajutor financiar de la Uniunea Europeana, deoarece acum imperativul este sa aiba peste 10.000 de locuitori, barem in care acestea nu se incadreaza.

Ordin pentru SAPARD

Pentru programul SAPARD a existat Ordinul 143 din martie 2005, care ar putea sa nu mai fie valabil  pentru programele FEADR si FEDR. „A existat Ordinul 143 din martie 2005, valabil pentru SAPARD. Conform acestuia, prin spatiu rural sint definite zonele apartinind comunelor, precum si zonele periurbane ale oraselor sau muncipiilor in care se desfasoara, cu respectarea prevederilor legislatiei in vigoare, activitati incadrate in domenii economice precum productia agricola vegetala sau zootehnica, silvica, de pescuit si acvacultura, procesarea industriala a produselor agricole, silvice, piscicole si de acvacultura, sau activitati mestesugaresti, artizanale si de mica industrie, servicii de turism si de agrement rural. Daca se anuleaza acest ordin, satele apartinatoare oraselor nu vor putea accesa nici fonduri FEADR, nici fonduri FEDR, deoarece populatia lor este cam intre patru mii si opt mii de locuitori, nu peste zece mii cum se cere acum", explica Valentin Tudorache, director executiv adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Sibiu.

Fara cale de mijloc

Tudorache mai spune ca nici „unirea" mai multor sate vecine, pentru un singur proiect, nu este valabila, deoarece numarul de locuitori, cerut de Uniunea Europeana, este mult prea mare.

GADA, formata din reprezentanti ai Consiliului Judetean, ai Prefecturii, ai Casei Corpului Didactic, ai Asociatiei de Prietenie Ille et Vilaine si, bineinteles, ai Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, va incerca sa „faca lobby", pentru mentinerea Ordinului 143, sau pentru promovarea unui nou ordin care sa permita accesul acestor localitati la fondurile europene. In caz contrar, mai bine de 30% din localitatile sibiene se vor trezi in imposibilitatea de a accesa fonduri structurale.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition