Opriti-va, fratilor!

Ce se intampla, in aceste zile, in Sibiu, in fosta mare capitala culturala, tine de imaginarul bolnav.

 N-am crezut ca, intr-un oras vechi si celebru pentru civilizatia sa, construita cu truda si riscuri, mari incercari si sacrificii -, vreme de un mileniu, este posibil ca, in cateva ore, spatiul public sa fie intr-un asemenea hal infestat de informatii si comentarii care, cu buna stiinta a emitatorilor lor, duc la instaurarea disperarii intre oameni. As zice ca ne apropiem de implinirea avertismentului dat de Nicolaus Olahus, in secolul XVI, conform caruia cetatea Sibiului poate fi distrusa numai de vrajba dintre locuitorii sai.

In cele cateva ore de delir informational, Romania si lumea au aflat ca Sibiul s-a intors in Evul Mediu. In cateva minute au disparut secole. Bolnavii internati in cel mai mare spital judetean traiesc cosmaruri ca ereticii in vremea Inchizitiei: legati de paturi, in asteptarea eliberarii de toti si de toate. De la un bulgare de metafora neglijent aruncat in spatiul public, s-a ajuns la avalansa isterizanta a unei „dezvaluiri" mediatice, ce ne-a luat cu ea pe toti, spre o destinatie inca necunoscuta. Dar usor de intuit. Imediat, corul comedienilor din opera de trei parale a democratiei noastre postcomuniste a preluat mesajul si l-a amplificat cu noi amanunte care mai de care mai „apocaliptice". Numai ca asemenea „revelatii" nu aduc salvarea, ci inmormantarea sperantelor de viata ale celor care le consuma.

Intamplarea de la Sibiu, demna de tratate de specialitate, demonstreaza cat de usor s-a atins culmea iresponsabilitatii in aducerea la cunostinta marelui public a unei declaratii de circumstanta (facuta cu prea mare usurinta, despre o realitate grava), cu toate (posibilele) consecinte nefaste asupra intregii noastre comunitati. Simplu si banal ca un „click", s-a depasit cu voluptate (buna pentru alte placeri umane) granita dintre real si ireal. Dintre sensul direct si cel metaforic al celor mai multe din afirmatiile facute, de regula, de fiecare dintre noi. In deosebit, sub presiunea stresului de toate zilele. Analiza pasului urmator - cel al efectului social al declaratiei - nu a reprezentant o piedica in calea fericirii raspandacilor. Idee ca urmarea poate fi dezastruoasa pentru o multime de oameni (mai putem vorbi de tara?) n-a interesat pe specialistii in comunicarea publica locali si nationali. Cat despre verificarile ulterioare ale intelesului direct al declaratiei, cu ajutorul profesionistilor din sistemul de sanatate, nici vorba... Gloria efemera, orgoliile rautacioase si ambitiile desarte au primat. Publicul? Nu conteaza. E prea preocupat de propria supravietuire. Noi sa ne vedem de treaba, sa-l derutam cat se poate. Evident, pentru gloria orgoliilor si ambitiilor noastre, indiferenti in fata valorilor solidaritatii.

Personal, ca fiu al cetatii, traiesc cu maxima tristete aceste zile frumoase de sfarsit de mai. Mi se pare inutil tot ce s-a petrecut cu noi toti, in ultimii 20 de ani. De unde atat ura intr-un spatiu public condus de cativa indivizi, cu pozitii publice incarcate de responsabilitati maxime pentru soarta unei multimi de oameni? Opriti-va, fratilor! Sa ne intoarcem gandurile la Evul Mediu, dar nu la fanatismele lui, ci la vorbele inaintasului nostru, Olahus, marele umanist roman al burgului nostru!