Comentariul lui Dejeu

O mare aniversare

Aniversarea a 50 de ani de la asezarea in 1957 la Roma a pietrei de temelie a ceea ce avea sa devina Uniunea Europeana poate fi tratata din diverse unghiuri. Esential, prin prisma europeana si in context mondial. Noi romanii facem judecata si prin filtrul pozitiei noastre specifice. Ideea unei formule de solidarizare europeana a aparut indata dupa primul razboi mondial. La noi, adusa in planul discutiei de Iuliu Maniu. Ea venea concomitent cu eforturile concrete de configurare si instituire a forului de solidarizare internationala sub formula Natiunilor Unite. In fond ideea nu va prinde viata. Germania, putere invinsa si umilita nu se va impaca cu situatia. Pe fondul traditiei luptelor seculare care au invrajbit si hartuit continentul european, se va declansa catastrofic cea de a doua conflagratie mondiala. Din care Europa va iesi din nou suferinda si invinsa. Experienta din care a rezultat ca doua puteri constituite si devenite istoriceste, una la rasarit, cealalta peste ocean, pot fi in masura sa-i harazeasca soarta. Realitate in fata careia, momentul de trezire nu putea sa intirzie. Europa trebuia sa abandoneze traditia istorica a luptei intestine si, pe deasupra vicisitudinilor, sa gaseasca formula unitatii si solidaritatii. Robert Schuman si Jean Monnet vor lansa ideea si vor intreprinde primii pasi infiintind Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului, in 1950, iar 7 ani mai tirziu, reprezentantii a 6 state europene : Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg vor semna de-acum celebrul Tratat de la Roma care va pune bazele noii Europe. De subliniat aportul deosebit al cancelarului Adenauer. Cum au evouat lucrurile este de domeniul istoriei celor 50 de ani. Cu adepti inflacarati sau oponenti neincrezatori, cu sustinatori entuziasti sau eurosceptici, Uniunea Europeana a devenit o realitate vie si triumfatoare a zilelor noastre. Un subiect politic si economic de prima marime in context mondial. O putere in stare sa-si daltuiasca propriul destin din pozitii de egalitate cu restul fortelor principale mondiale. Si cu un viitor maret. Chiar daca a pierdut unele resurse facile din teritoriile coloniale, ea dispune de forte si resurse economice proprii, dispune de resorturile culturii sale milenare, de bogatia spiritului sau tintind spre innobilarea sufletelor celor aproape 500 de milioane ce o compun. Greutatile de inceput sau cele de constructie motivind unele reserve sau chiar opozitii fie la nivel de state fie la nivel de personae nu pot sta in calea iuresului devenit legitate istorico-politica. Fenomenul globalizarii, a circuitelor la sfera planetara, a polarizarii sferelor de influenta in zone concurentiale cum sunt China, India, Japonia, pe linga cele deja existente respective SUA si Rusia, trezirea la viata a tinuturi sau continente cum sint Africa, America de Sud sau Orientul Mijlociu, tendinta de reechilibrare a influentei pe vastele intinsuri de apa ale planetei (vezi importanta majora a bazinului pacific) nu pot lasa Europa deoparte. In perspectiva previzibila, explozia exponentiala aproape imposibil de tinut sub control a unei populatii tot mai pretentioase, odata cu secatuirea  sau imputinarea rezervelor de hrana naturala, cu epuizarea resurselor de energie, cu poluarea si infestarea mediului natural de viata, ba chiar cu schimbari ale climei terestre, iata provocari reale ale lumii pe care deja le traim si carora tarile singure si slabe nu le pot face fata. Derularea aproape intempestiva a acestor provocari au stimulat si stimuleaza pe mai departe configurarea noii Europe.In ce ne priveste, am facut saltul istoric al aderarii. Urmeaza saltul, tot istoric, al integrarii. Este in afara oricarui dubiu ca integrarea va insemna un pas urias pentru noi. Un pas epocal la care eram obligati istoriceste, dar pe care nu l-am fi realizat sau in orice caz ar fi devenit in totul problematic in conditii de izolare. Tributari mentalitatilor balcano-bizantine, marcati de o istorie a supuseniei si dependentei de puteri straine dominatoare, privati de simtul  de proprietari si stapini, situati la marginea unei zone geografice ea insasi indatorata istoriei si culturii, strimtorati in continuare intre mari puteri, sansa revigorarii era cel putin sub semnul incertitudinii. Acum, intr-un climat de securitate, cunoscind calea de urmat, este rostul nostru, este responsabilitatea noastra sa ne ordonam si mobilizam resursele si eforturile pentru a ne apropia sau a ne ridica la nivelul standardelor cerute de noua Europa. Nu va fi usor. Vor fi si costuri de suportat. Dar cind se cunoaste tinta si cind sint sigure rezultatele, demersul va fi mai usor. Neindoielnic vom beneficia si de sprijinul partenerilor. Nu ni se cere sa ne dizolvam in noua Europa. Nu cred ca se va naste un popor European precum i se spune celui american. Popoarele si statele europene au in spate o istorie si o individualitate mult prea incarcata si marcata pentru a se produce fuziunea intr-un popor amorf. Nici nu cred ca ar fi benefic. Tinind de geografia lor, de istoria lor, de trasaturile proprii, de cultura proprie si nu in ultimul rind de evolutia biosociala specifica, popoarele Europei pot contura o solida unitate in diversitate, temei si sursa de dezvoltare si progres. Iata tema den fundamentala importanta ce ne sta in fata acum, la jumatate de secol de existanta aacestei minunate constructii istorice. Dar care ne gaseste, din pacate, ancorati pe baricadele unor lupte politice sterile, iresponsabile, mult prea departe de seriozitatea si speranta asteptata de romani.

Gavril Dejeu.