Actualitatea evangheliei l Duminica a XIV-a dupa Rusalii

Nunta fiului de imparat

Evanghelia primei Duminici din anul bisericesc, care incepe la 1 septembrie si, in termeni strict tehnico-teologici, se numeste idiction, este atat de bine construita ca pilda de Insusi Hristos, incat numai auzind textul sau citindu-l, se descopera dinaintea ta o latura a invataturii crestine tare necesara vremilor tulburi de acum, cand Nunta a ajuns derizorie afacere de recuperare de foduri si promovare sociala, uneori cu orice pret sau cand, debordandu-si ura cu orice pret asupra mirilor ce si-au ales deloc usoara misiune de miri ai Bisericii lui Hristos, naimitii falselor cununii arunca latura latraturii de nimic.

Onoarea de a fi invitat

Evanghelia aceasta, care poarta numele de „nunta fiului de Imparat" (Mt 22, 1-14) vorbeste simplu despre onoarea de a fi invitat la o nunta, la o praznuire, la o sarbatoare. Prietenii tatalui ridicularizeaza alegerea pe care acesta o facuse, invitandu-i, sugerand, prin motivatii coerente de altfel, ca sunt onorati de invitatie, dar sunt prea plini de motivatiile unei vieti corecte pentru a participa la exceptionalul din viata prietenului lor.

Nuntasii de pe drumuri

Solutia aleasa de tatal, ramas fara nuntasi, e de-a dreptul imposibil de aplicat la vreuna din snoabele noastre mese pe care le denumim nunta. Tatal acesta din Evanghelie trimite pe slujitori sa cheme de pe drumuri si de pe marginile lor, din santurile ratarii sociale, oameni care pierdusera tot, mai putin bucuria de a fi partasi la bucuria cuiva. Oameni care nu fusesera corupti de formalismul relatiei de prietenie bazate numai pe interes si motivatie personala. Experimentul, i-am spune azi, reuseste, oamenii drumului, cei din piata corupatoare de trup devin nuntasi, si nu ne este greu sa scenarizam usurinta cu care interpretau partitura de nuntasi, ei, care vazusera atatea astfel de momente si, sunt convins, cu simplitatea omului neatins de protocolarizari ieftine, rasesera sanatos de tot ce era corupt de forma in fondul nuntii, darul lui Dumnezeu de-a fi in iubire cu celalalt, care devine TU, mai mult decat esti in stare sa intelegi, de cele mai multe ori.

Singuratate ucigatoare de suflet

Doua lucruri mi-au retinut mereu atentia atunci cand am citit aceasta parabola. Dintai este impresionant realismul ei. Ca intotdeauna, Domnul Hristos Se dovedeste bun cunoscator a fiintei umane. El stie ca singuratatea gustata la fericire este mai ucigatoare de suflet decat aceea pe care o naste singuratatea la necaz. El, Care va striga de durerea insingurarii pe Cruce, Eli, Eli lama sabahtani, stie ce greu gestioneaza sufletul singuratatile. Si cat de greu este sa treci prin ele, anticamere perfide ale mortii.

Nunta incepe in Cer

De-al doilea, multa vreme mi-a fost greu sa inteleg de unde forta tatalui, imparat invins de prietenii formale, de-a face nunta, de-a o duce pana la capat, daca admitem ca nunta are un capat. Eu cred ca forta ii venea din singura siguranta pe care o avea: avea un mire. Si acela avea pe mireasa sa. Ei erau motorul sufletesc care-i descoperise imparatului ca nu-i nevoie de invitati ca sa existe o nunta. Ci ca nunta porneste de la mire si mireasa lui, de la cei care au avut curajul de a-si marturisi iubirea atat de tare, incat si Cerul a auzit. Caci nunta intotdeauna incepe in Cer. Ca mirii sunt importanti ne-o arata si faptul ca falsii oaspeti, care nu facusera efortul minim de-a marturisi invitatia la nunta prin tinuta lor adecvata momentului sunt nu numai exclusi, ci si alungati, cat mai departe de locul nuntii. Acesta este paradoxul nuntii acesteia, ca si al credintei crestine. Sunt chemati toti, dar nu participa la bucuria deplina decat aceia care au inteles delin la ce sunt chemati, numai cei care au priceput ce dar maret este sa fii invitat la Nunta fiului de Imparat. In planul realitatii ar fi o invitatie de care, bucurandu-te si onorand-o, ai avea capital de incredere pentru multe alte generatii ce s-ar naste din tine.

Ce lectie strasnica...

Revenind in planul vietii noastre de crestini cotidieni, ce lectie strasnica ne da Hristos! Noua, care admitem concubinaje de durata pentru ca „n-au gasit sala", care ingaduim voaluri pe capete care si-au pierdut de mult aura de puritate, care claxonam o veselie alcoolizata si fumam prin afara locasurilor de cult participarile noastre la nunta, care radem fara de rost la gesturile liturgice carora de mult li s-a vulgarizat curatia, care confundam locasul de slujire cu sala de asteptare a unui restaurant in care vom manca si vom bea. Noi, care am reusit sa creem o industrie a nuntii industrializate si sa transformam incercanarea obosita in rana de nunta nu suntem mai de laudat decat mult prea formalii prieteni de imparat. Am uitat de mire si de mireasa, personajele care misca cerul, care-L aduc pe Hristos in mijlocul nostru, purtand Cana Galileei in te miri care colt geografic al lumii, orasul minunii legata de nunta netinand de punctele cardinale ale geografiei fizice, cat de acelea ale unei geografii pur spirituale.

Haina de nunta se tese dinspre suflet in afara

Am uitat ca nunta este spatiul si timpul reafirmarii nemuririi noastre ca familie, ca neam. Ni-s mai dragi zorzoanele noului snobism social decat sfintenia Tainei. Uitam celularele deschise de teama ca nu cumva la restaurant sau aiurea, pe traseul sinuos al transformarii nuntii in chef snob, sa inregistram un rateu. Si culmea este ca raspundem la el exact cand fiilor sau fiicelor noastre li se pune pe frunte pecetea nemuritoare a miresiei lor, cununa muceniciei celei luminoase in Hristos!

Nu poti fi prezent la o nunta fara a-ti gati haina de nunta. Ea se tese dinspre suflet in afara. De aceea, miezul ei raman mirii, care-si declara unul celuilalt: „Tu n-ai sa mori niciodata!" Sa luam aminte dar la Cine ne cheama la Nunta!