Comentariul lui Dejeu

Nu ultragiati credinta

In ultima vreme s-au inmultit atacurile directe sau voalate la adresa credintei. In special a islamismului  si credstinismului . Nu este o noutate. De cind exista, de cind se manifesta in viata oamenilor si a popoarelor , credintele  si  propovaduitorii lor au fost tinta unor contestari fie pe substanta fie pe simbolurile lor. Socrate a platit cu viata pentru ca  (una din cauzele principale) a contestat zeitatile Atenei. Moise a  fost nevoit sa inabuse revolta celor care pe care-i calauzea prin pustiu. Iisus Christos si unii dintre ucenicii sai apostoli au murit pentru credints crestina. Mahomed, sprijinit si protejat de heshemiti , a scapat unui complot pus la cale  de qurayshiti. Giordani Bruno , Michel Servet, (mai pitin Galileo Galilei care abjurat) si atitia contestatari socotiti eretici au ars de vii in flacarile inchizitiei. Reformostii, Luther si Calvin au avut deasemenea de suferit datorita modului neconformist de a trata credinta crestina. Si exemplele ar putea continua.

Recrudescenta criticii ce se manifsta azi la adresa credintei este alimentata de avintul fara precedent al cercetarii, al intrebarilor, al sesizarii contradictiilor, hrana suculenta spiritului iscoditor care vrea certitudini, care vrea limpeziri. Avem precursori. Celebrul „Mais" al lui Voltaire era menit sa puna la indoiala inclusiv dogmele credintei crestine intr-o perioada oarecum asemanatoare cu cea de azi cind descoperirile geografice si avintul cugetariilibere ridicau legitime semne de intrebare gindirii domatice. Este de observat ca religia crestina este cea mai vulnerabila contestarii. Si asta datorita faptului ca simbolul sau este nu numai de esenta umana ci deopotriva si de esenta divina. Iisus este socotit atit om cit si (fiul lui) Dumnezeu. Celelalte principale religii monoteiste (iudaismul sau islamismul) si-au laes mesagerii catre Dumnezeu din rindul lor, a oamenilor inzestrati cu aptitudini deosebite , capabili sa primeasca si sa propage mesajul divin al credintei. Acestea au deci o mai apropiata relatie cu realitatea inteligibila. Profetii lor nu au facut minuni, nu au inviat mortii  si din morti , nu au vindecat bolnavi ci au primit cuvintul revelator al lui Dumnezeu si l-au propagat in lume. Ei au dovedit, prin propria viata si prin propriul comportament, capacitatea de a se apropria de divinitate fiind in acelasi timp indrumatori de urmat pentru semenii lor  intru credinta.

Observam ca in ceea ce priveste crestinismul , critica contestatoare nu se refera atit la existenta si esenta lui Dumnezeu. Iar acei care I-au contestat fiinta si existenta, oricit de dirji ar fi fost, au sfirsit, au sfirsit prin a-I recunoaste  nu numai  existenta dar si puterea  Exemplul ilustrativ este al aceluiasi mare filozof si ginditor Voltaire care o viata intreaga L-a contestat pentru ca pe patul de moarte sa-L recunoasca si sa-L invoce. Semne de intrebare si interogatie se ridica cu referire la Iisus ca fiu al lui Dumnezeu  trimis pe pamint pentru a ne mintui prin credinta. Este evident, multe dintre faptele Sale, culminind cu invierea si inaltarea la cer scapa realitatii stiintific credibile. Dar, si este cu putere de subliniat, NU ACEASTA  ESTE  PROBLEMA.

S-a spus ca sentimentul religios, in esenta credinta, este un mister aflat in legatura cu insasi  existenta omului si a unuversului si, ca orice mister, este neinteligibil. Ceea ce insa, nu ne impiedica sa cautam o explicatie.. Cu toata inteligenta sa, fiinta umana este o mica particica din univers si supus puterii acestuia. Oricit ne-am crede de puternici, in fata  fortelor dezlantuite ale naturii avem nevoie de protectie , de ajutor de la elementele naturii (copaci, animale, soare, luna sau alte astre) unele credinte pastrate pina in zilele noastre, iar pe masura evolutiei istorice a civilizatiei si capacitatii de gindire si abstractizare, forta, inerent exterioara omului dar pe atit obiectiv necesara a fost intruchipata de Idoli, Zei, sau Dumnezeu. Credinta este relationarea omului si a conditiei sale cu aceasta forta divina. Nazuinta spre divinitate o exprimam prin meditatie, prin rigaciune, prin aspiratia spre elevare spirituala, prin inaltare sufelteasca, stari specifice cunostintei umane. Ea este o realitate palpabila, rod al starii si creatiei spiritului uman. Ea este tot atit de obiectiva cit este ti viata noastra. Oricit am vrea , ea nu poate fi anihilata. Ea este tot atit de obiectiva cit este si viata noastra. Oricit am vrea, ea nu poate fi anihilata. Ea ne insoteste de la nastere pina la moarte. Este sentimentul religios care ne intregeste fiinta ca orice alt sentiment.

Dincolo de trairea interioara, credinta se exteriorizeaza prin simboluri. Specifice fiecarei forme de credinta sau religie. Dar tot atit de necesare. De vreme ce pe Dumnezeu nu este cu putinta a-L cunoaste (idee sustinuta nu numai de crestinism) amul trebuie sa ajunga la Dumnezeu cu ajutorul simbolurilor credintei. Creatii ale mintii  si spiritului uman, ele, aceste simboluri nu trebuiesc sa raspunda criteriilor de autenticitate material ttiintifica. Ba dimpotriva, pentru a exalta credinta, ele pot cuprinde si contine elemente de mister. Iar din acest punct de vedere, simbolistica crestinaeste o creatie savanta  a spiritului uman. Pe ea s-a grafat capacitatea creatoare in arta si cultura a umanitati celei mai evoluate. Iata de ce, pina si celor mai scrupuloase cugetari sau cercetari stiintifice trebuieste sa li se invedereze ca credinta este o realitate ca oricare alta ce insoteste fiinta umana si nu este ingaduit s-o ultragiem.