Nistor a ratat
Autor: Stefan PREDA
Data publicarii: 06/09/2007
Echipa feminina de gimnastica a Romaniei a cucerit, ieri, doar medaliile de bronz la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, reusind sa urce pe podium abia la ultimul schimb pe aparate, datorita unei ratari a echipei Rusiei. Noua campioana mondiala a devenit echipa Statelor Unite ale Americii (184,400 puncte), care a obtinut astfel cel de-al doilea titlu mondial din istorie, in timp ce locul doi a fost ocupat de China, cu un total de 183,450 puncte. Romania, care a reusit un total de 178,100 de puncte, a urcat pe locul trei la ultimul schimb pe aparate, dupa ce una din reprezentativele Rusiei, Ekaterina Kramarenko, a ratat total o saritura, drept pentru care arbitrii au punctat-o cu zero. Astfel, in urma acestei ratari, Rusia a cazut de pe trei pe ultimul loc (8), in timp ce Romania a avansat de pe pozitia a patra pe trei.
Ratarile Romaniei
Elevele antrenorului Nicolae Forminte au inregistrat si ele o serie de ratari in finala pe echipe. Astfel, Sandra Izbasa a ratat la paralele, in timp ce Steliana Nistor si-a compromis executiile atit la birna, cit si la sol. Romania a concurat la aceasta competitie avindu-le in componenta pe gimnastele Sandra Izbasa, Steliana Nistor, Catalina Ponor, Dana Druncea, Cerasela Patrascu si Andreea Grigore. Campionatele Mondiale de la Stuttgart vor continua astazi cu finala pe echipe a baietilor, care va incepe la ora 15:00, in direct pe TVR2.