Muzeu inedit in Piata Mare
Autor: Ioana Dumitrescu
Data publicarii: 02/05/2011
Piata Mare din Sibiu va gazdui in aceasta saptamana un proiect inedit: "Muzeul Labirint". 130 de panouri insumand 11 teme, vor evidentia elementele comune pe care le au o parte din piesele din patrimoniul detinut de muzeele sibiene. Pe langa ateliere mestesugaresti, sibienii vor putea urmari si concerte inedite, desfasurate in spatiul expozitional.
In Piata Mare din Sibiu va fi inaugurat astazi un muzeu amenajat in premiera in Romania: Muzeul Labirint. Proiectul, sustinut de Fundatia Culturala Artex, urmareste promovarea patrimoniul cultural detinut de muzeele sibiene, reunite in premiera intr-o expozitie unica. Astfel, in Piata Mare a fost construit, din 130 de panouri, un labirint care se intinde pe o suprafata de aproximativ 700 de metri patrati. Acest labirint va reprezenta suportul pentru expunerea unor reproduceri dupa piese din patrimoniul Muzeului National Brukenthal, Complexului National Muzeal Astra si Muzeului Bisericii Evanghelice - Casa Teutsch. "Muzeul Labirint transforma experienta vizitarii unui muzeu printr-o abordare unica, grupand selectiile de piese pe tematici, oferind astfel publicului posibilitatea de a urma un traseu narativ, de a face conexiuni logice si a identifica similitudini intre obiectele prezentate de cele trei institutii partenere. Timp de o saptamana, muzeul iese in intampinarea vizitatorilor, propunand un dialog vizual, senzorial si auditiv, transformandu-se intr-un spatiu prietenos care atrage si prin activitatile metamuzeale propuse: concerte, reprezentatii de teatru, ateliere de creatie, proiectii de filme documentare, dansuri populare", explica Vlad Velcu, PR Coordinator Artex Services.
Proiect unic
Muzeul Labirint este o actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu si Casa de Cultura a Municipiului Sibiu si organizata in parteneriat cu Muzeul National Brukenthal, Complexul National Muzeal Astra si Muzeul Bisericii Evanghelice - Casa Teutsch. Sponsorul evenimentului este firma Ambient. Motivatia organizatorilor pentru amenajarea acestui muzeu a fost cat se poate de simpla. "Am incercat sa promovam patrimoniul muzeelor sibiene. Asa ca, pentru a fi mai accesibil, l-am scos in strada. Primul cuvant care ne-a trecut prin minte a fost "descopera". Apoi a venit, de la sine, ideea de labirint", conchide Vlad Velcu.
Program
Luni, 02.05.2011
17:00 - 17:30 (1) Deschidere oficiala (vernisaj)
17:30 - 18:30 (2) Concert Alexandrina Hristov
20:00 - 21:00 Proiectie de film documentar - Astra Film
Mar�i, 03.05.2011
20:00 - 21:00 (1) "Comedia dell'arte" - Comedia din Tg. Mures
Miercuri, 04.05.2011
12:00 - 14:00 Atelier pictura icoane pe sticla - CNM Astra
19:00 - 20:00 (1) Spectacol folcloric
20:00 - 21:00 Proiectie de film documentar - Astra Film
Joi, 05.05.2011
20:00 - 21:00 (3) "Teatru intre paranteze" - regia Octavian Jighirgiu
21:30 - 22:00 Proiectie de film documentar - Casa Teutsch
Vineri, 06.05.2011
10:00 - 12:00 Atelier colaj "Satul meu" - CNM Astra
12:00 - 14:00 Spectacol de teatru "Sarea in bucate" - Teatrul Gong
19:00 - 20:00 (3) Concert Plenty
20:00 - 21:00 (3) Concert Guilty lemon (trio)
Sambata, 07.05.2011
20:00 - 21:00 (3) Concert The Amsterdams
Duminica, 07.05.2011
18:00 - 19:00 (2) Recital - Qvartet Intermezzo
20:00 - 21:00 Proiectie de film documentar - Astra Film
pe toata durata expozitiei
13:00 - 18:00 Ateliere mestesugaresti