Mutari la Steaua?
Autor: Stefan PREDA
Data publicarii: 28/02/2007
Bursa zvonurilor arunca bomba in Ghencea: Hagi si Gica Popescu au sanse sa ajunga la formatia campioana
Aflata intr-un moment de criza, Steaua isi cauta colacul de salvare. Iesita din Cupa UEFA si cu un handicap de 15 puncte fata de liderul Dinamo, campioana risca sa rateze toate obiectivele propuse in acest sezon. Ieri, mai multe voci dadeau ca sigura venirea lui Gheorghe Hagi pe banca tehnica a formatiei militare. Zvonurile sint alimentate de faptul ca „Regele" a fost vazut tot mai des in preajma lui Gigi Becali in ultima perioada. Mai mult, patronul formatiei din Ghencea s-a infuriat in timpul partidei de la Oradea, cu UTA, pentru ca Olaroiu nu i-a respectat dorinta de a juca cu Mirel Radoi pe postul de fundas la marcaj.
Popescu presedinte
In cazul in care zvonurile se vor confirma, trecerea lui Hagi la Steaua nu va fi singura mutare produsa la formatia campioana. Bun prieten si, totodata, cumnat cu Hagi, Gica Popescu ar uma sa-l inlocuiasca pe MM Stoica in functia de presedinte al clubului militar. „Deocamdata sint doar vorbe. Nu e nimic oficial. Steaua are un antrenor si are si un presedinte de club. Intii asteptam o propunere si abia dupa aceea o vom analiza. N-are rost sa facem mai multe valuri decit e cazul. O sa vedem cind si daca va fi cazul", spune Gheorghe Popescu.
Risca suspendarea
Notat doar cu nota cinci dupa prestatia avuta in meciul pe care Steaua l-a terminat la egalitate, scor 0-0, in meciul cu UTA, arbitrul Marian Salomir risca suspendarea pe citeva etape bune. Centralul a fost prezent ieri la Bucuresti, pentru o discutie cu seful CCA, Gheorghe Constantin.