Music Pub incepe toamna cu The MOOoD
Autor: Ioana Dumitrescu
Music Pub incepe joi "stagiunea de toamna - iarna" cu un nou concert de rock alternativ sustinut de trupa The MOOoD.
The MOOoD s-au detasat inca de la inceput pe scena muzicii alternative romanesti prin showurile lor pline de energie si printr-un sound rock bine lucrat, catalogat adesea ca brit - indie, datorita timbrului vocal special al solistului. Succesul le-a fost confirmat si de invitatiile de a concerta pe scena unor mari festivaluri precum B'ESTFEST (2008 si 2009), in deschiderea concertului Lenny Kravitz, (2008- Romania), Exit Festival (Serbia - 2009), Eurosnic Festival (Olanda - 2009), cel mai mare show-case festival din Europa.
Pe 14 aprilie 2011, The MOOoD lansau primul lor album, intitulat simplu "OOo" , inregistrat si mixat de Alexandru Ispas, considerat si "cel mai asteptat album rock romanesc".
The MOOoD inseamna acum Marius Moise (voce), Bogdan Spirea (baterie, backing vocals), Mircea Voloh (chitara, backing vocals) si Mihai Marin (bas, backing vocals).
15 lei intrarea
Concertul din Music Pub va incepe de la ora 21.30, iar intrarea se face pe baza bratarilor, care se pot achizitiona la intrare, contra sumei de 15 lei. Dupa concert, The MOOoD va invita la un indie afterparty in Music Pub Extension.
Seria concertelor din aceasta iarna va continua la Music Pub cu lansarea albumului Egretta, a celor de la Grimus, iar Toulouse Lautrec isi va lansa albumul Heroes. Travka, Electric Fence, Tagma si Liverpool sunt alte cateva dintre trupele ce vor sustine concerte la Music Pub.