Mumificati de vii

Zece ani de privatiuni si chinuri groaznice. Atit aveau de indurat unii preoti budisti, care credeau in iertarea de povara reincarnarii, prin automumifiere. Printr-un lung si istovitor proces de infometare si secatuire a organismului de lichidele vitale, cautau sa-si conserve cit mai bine corpul, dupa moarte. Cel care se transforma intr-o mumie perfecta, era ridicat la rangul de Buddha. Candidatii se stingeau din viata incet, timp in care consumau doar seminte, coji si radacini de conifere, precum si un ceai toxic, care le provoca transpiratii abundente si varsaturi. Inchisi apoi intr-o nisa, in pozitia lotus, isi prelungeau agonia, respirind printr-un tub minuscul. Se estimeaza ca, intre secolele VIII si XIX, cind a fost intezisa tehnica mumifierii de viu, au trecut prin astfel de chinuri circa 20 de preoti.

Inceputurile mumifierii

Mumiile descoperite in mai multe regiuni ale globului au fascinat oamenii de stiinta secole de-a rindul. Cele mai cunoscute provin din Egipt. Unele au circa 5.000 de ani vechime. Se pare ca egiptenii au fost primii practicanti ai procesului de imbalsamare, care avea drept scop pastrarea corpului celui decedat intr-o stare perfecta, pentru posteritate. Procesul dura 70 de zile si includea numeroase ritualuri. Dupa indepartarea organelor interne, cu exceptia inimii, corpul era uscat cu ajutorul unei sari naturale, natron, care se gasea in Egipt, apoi era spalat in vin si infasurat in mai multe straturi de pinza, ca niste bandaje. Se estimeaza ca, in Egipt, au fost realizate, dupa aceasta tehnica, peste 60 milioane de mumii. Putini stiu, insa, ca, undeva in Asia, preoti budisti au probat tehnica mumifierii de vii.

Chinuri groaznice

In urma cu 1200 de ani, un preot pe nume Kuukai avea sa initieze o practica de mumifiere cu adevarat groaznica. Cea mai teribila pe care a cunoscut-o vreodata omenirea, de la inceputurile sale si pina in zilele noastre. Subiectul se supunea unor chinuri aproape insuportabile, fiind mumificat practic de viu. Fondatorul unei obscure secte budiste, Shingon, ai carei membri duceau o viata ascetica pina la extrem, Kuukai considera ca persoana transformata intr-o mumie perfecta va fi iertata de povara reincarnarii. Sectantii trebuiau sa se desprinda cit mai tare de realitatea paminteasca si de nevoile carnii, pentru a ajunge cit mai aproape de a fi considerat un Buddha. Erau antrenati printr-o sumedenie de probe, unul dintre cele mai cunoscute exemple fiind statul nemiscat si cufundat in meditatie, ore in sir, sub o cascada cu apa rece ca gheata.

Infometarea

Mumifierea propusa de Kuukai intrecea de departe toate testele de rezistenta si vointa la care se supuneau, de regula, ascetii budisti. Cuprindea trei etape si dura aproape zece ani. La inceput, avea loc o schimbare drastica a dietei. Timp de 1.000 de zile, candidatul consuma doar alune si seminte. Corpul sau trebuia sa scape, in aceasta perioada, de toata grasimea, tesutul care intra rapid in descompunere dupa moarte. Urma, apoi, un regim si mai sever. Timp de alte 1.000 de zile, singurele alimente permise erau cojile si radacinile de conifere. Tot atunci, preotul incerca sa elimine fluidele din corp. Incepea sa bea un ceai preparat din seva unui copac numit urushi. Extrem de toxica, bautura producea varsaturi, transpiratie abundenta si urinari frecvente. Otrava acumulata in organism permitea, totodata, uciderea viermilor sau insectelor care ar fi incercat sa consume ramasitele pamintesti dupa deces.

La rangul de Buddha

Dupa aproape sase ani de privatiuni incredibile, candidatul la mumificare era pregatit pentru moarte. Ingropat de viu intr-o nisa de dimensiuni extrem de reduse, singura legatura cu exteriorul devenea un tub subtire, prin care primea aer. Avea cu el si un clopotel. In ziua in care nu mai suna, tubul era indepartat, iar mormintul zidit complet. Nisa nu era deschisa decit la expirarea termenului de 1.000 de zile, cit dura etapa finala. In momentul cind se desigila mormintul, se afla si rezultatul. Citiva erau intr-adevar mumificati si erau ridicati la rangul de Buddha. Pentru cei mai multi insa, verdictul era nemilos. Dupa mii de zile de cazne, trupurile lor sfirsisera prin a se descompune lamentabil. Nefericitii erau in continuare respectati pentru stradania depusa, dar nu se putea pune problema de a fi considerati Buddha.

Procedeu interzis

Insusi preotul Kuukai s-a supus unui asemenea procedeu de mumificare. La capatul unor lungi ani de infometare, avea sa moara la 23 aprilie 835. Ramasitele sale se gasesc si astazi, intr-un templu de pe muntele Koya, din prefectura Wakayama. Estimarile privind numarul de mumii rezultate din aplicarea acestui procedeu variaza intre 16 si 24, cele mai multe fiind expuse in temple. Putini sint, insa, cei care fac dezvaluiri despre ele. Cum scopul celor care s-au chinuit in timpul vietii era acela de a deveni asemenea unui Buddha, se considera o mare ofensa sa vorbesti despre mumii in timp ce vizitezi unul din acele temple.

Automumificarea a fost interzisa in secolul al XIX-lea, dar totusi, o mumie din acea epoca, apartinind calugarului Tsetsumon-kay, a fost descoperia in 1960, la templul Churen-ji.

Calugarii afumati

De-a lungul timpului, au existat si alte variante de mumifiere de viu. Una dintre ele se baza pe afumare si dura „doar" trei ani. Inconjurat de luminari groase, aspirantul la rangul de Buddha se inchidea intr-o camera subterana. Se usca, practic, pe picioare. In 1783, un calugarul Daijuku Bosatsu Shinnyokai Shonin, de 70 de ani, a incercat o varianta si mai scurta. Inchis intr-o incapere subterana, s-a hranit, printr-un tub de bambus, cu un lac similar celui obtinut din urushi. A rezultat o mumie perfecta. Ramasitele sale, imbracate cu o roba rosu cu auriu si o palarie ascutita, pot fi vazute si astazi in templul Dinichibo din muntii Dewa.

Tehnici contemporane 

Mumificarea si pastrarea formei corpului dupa moarte continua fascineze si in zile noastre. Asa a aparut criogenia. Criogenul este o substanta folosita pentru a produce temperaturi extrem de scazute. Oameni din toata lumea, dornici sa atinga nemurirea, si-au donat trupurile pentru experimentarea acestei metode. Inghetat in momentul mortii, corpul ramine in starea respectiva si este ulterior pastrat in congelator, cu speranta ca stiinta va reusi, intr-o buna zi, sa il readuca la viata. O alta metoda este imbalsamarea moderna, o initiativa prea morbida pentru unii. Organizatia Summum din Salt Lake City, SUA, foloseste tehnica mumificarii atit pentru oameni, cit si pentru animale. Pina in prezent, peste 100 de persoane au platit in avans pentru a fi mumificate dupa ce vor muri. Mai exista apoi cxber-mumiile. Prima cyber-mumie a fost creata de anatomistul Victor Spitzer. El a obtinut trupul inghetat al unui criminal american executat, pe nume Jernigan. Cu ajutorul unui fierastrau chirurgical cu un design special, cadavrul a fost taiat in segmente groase de 1 milimetru si fotografiat cu tehnica digitala. Corpul a fost „reasamblat" digital, apoi, pe computer. In prezent, cyber-corpul lui Jernigan este utilizat de NASA pentru a monitoriza efectele gravitatii zero asupra corpului omenesc. In cyber-spatiu cel putin, se poate spune ca Jernigan a atins starea de nemurire.

Mumiile negre

Dupa ce au scos la lumina cea mai veche mumie descoperita vreodata in Africa, citiva arheologi italieni au pornit o campanie de cercetare care a durat aproape 50 de ani. Ei au cercetat intregul continent african, incercind sa afle cine a inmormintat aceasta mumie si de ce a fost descoperita la 1.600 kilometri distanta de Egipt - locul unde se considera pina acum ca a fost initiata practica mumificarii mortilor. In cautarile lor, arheologii italieni au descoperit o cultura africana de mult pierduta, care se pare ca a influentat dezvoltarea Egiptului antic. In urma cu 5.400 de ani, un baietel de doi ani a fost ingropat intr-un mormint din apropierea stravechii necropole Zinchechra. Trupul copilului a fost atent eviscerat si pregatit pentru mumificare, apoi infasurat in fisii de piele de antilopa. Alti citiva copii au fost descoperiti in Muntii Acacus. Trupurile lor fusesera supuse acelorasi proceduri, insa de aceasta data nu mai era vorba de niste mumii obisnuite, caci mumiile din Muntii Acacus erau toate negre.