CONFUZIE * Liderii PSD se incurca in declaratii despre textul motiunii
Motiunea, uite-o, nu e!
Autor: Camelia JULA
Data publicarii: 13/09/2007
Liderii PSD spun ca textul motiunii de cenzura este gata
si are un ton foarte critic. Cind anume va fi depusa, inca nu se stie. Insa presedintele PSD se declara deschis la negocieri pentru formarea unui eventual guvern, fie cu motiune, fie fara aceasta.
Geoana ar negocia cu PNL
In editia de marti a emisiunii „100%" a jurnalistului Robert Turcescu de pe Realitatea TV, presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca este dispus sa negocieze formarea unui guvern, chiar si cu PNL. „Sintem interesati sa avem un Guvern stabil si care sa aiba un program ce include proiectele noastre. Sintem interesati in gasirea unei formule stabile de guvernare", a spus Geoana. Deschiderea exista si daca motiunea de cenzura are succes, si daca ea nu va mai fi depusa, aminteste liderul social-democrat. El a mai afirmat ca retragerea motiunii s-ar putea intimpla daca liberalii „vor fi de acord ca PSD sa faca parte dintr-un viitor guvern". Este posibil ca formarea unui astfel de executiv, cu PSD alaturi de PNL si, eventual, UDMR, sa aiba loc chiar inainte de introducerea mult trimbitatei motiuni de cenzura.
Iliescu neaga existenta textului motiunii
„Mai devreme sau mai tirziu, tot ajungem la presedintele Traian Basescu. El e presedintele Romaniei si desemneaza primul-ministru. Intre riscul de a fi izolat de electoratul meu si cel de a fi in opozitie, eu aleg a doua varianta. Nu poti sa stai cu teama de Basescu si sa nu fii atent la ce vrea electoratul", considera Geoana. El a subliniat faptul ca motiunea va fi votata de toti parlamentarii PSD, iar textul acesteia va fi gata „pina simbata, apoi va fi lecturat de Comitetul Executiv National de saptamina viitoare, dupa care va fi depus". Intr-un interviu acordat agentiei de presa NewsIn, insa, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, sustinea, ieri, ca interesul PSD nu este, in acest moment, intrarea la guvernare, iar ca motiunea de cenzura nu este nici macar redactata.
Textul exista, spune secretarul general al PSD
Declaratiile fostului presedinte al partidului au fost infirmate, ieri, de cele ale secretarului general al PSD, Titus Corlatean. Acesta a afirmat ca textul motiunii este finalizat, iar saptamina viitoare vor mai fi stabilite „simple detalii ce tin de discursul politic". Potrivit lui Corlatean, documentul va fi „foarte critic la adresa Guvernului". El a precizat ca textul a fost „imbunatatit" cu citeva amendamente, dar nu a oferit detalii despre continutul acestuia. Secretarul general al PSD sustine ca nu isi explica de ce Iliescu a spus ca nu exista un text al motiunii, in conditiile in care acesta fusese prezentat luni, in sedinta Biroului Permanent National al PSD, de catre Dan Mircea Popescu. Stringerea semnaturilor pe motiune se va relua saptamina viitoare, iar Corlatean considera ca pina la finalul acesteia PSD va putea sa depuna documentul la Parlament. In opinia democratilor, aceasta promisa motiune este doar o „petarda politica", o modalitate de „santaj" a PSD la adresa PNL, pentru a obtine posturi in Guvern si in administratia publica. Declaratia ii apartine sefului PD, Emil Boc, care a reluat, ieri, afirmatiile potrivit carora el nu crede ca va exista vreo motiune de cenzura.