Merg mai departe
Autor: Mihai BADEA
Data publicarii: 03/04/2007
Referendumul pe tema autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc va fi finalizat la sfirsitul lunii iunie
Vicepresedintele Consiliului National Secuiesc, Ferencz Csaba, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca doua hotariri fundamentale au fost adoptate de Comisia Permanenta a CNS. Una dintre hotariri se refera la propunerea catre consiliile locale secuiesti ca referendumurile neoficiale sa fie finalizate pina la sfirsitul lunii iunie, dupa care urmeaza valorificarea rezultatelor. De asemenea, Comisia Permanenta a CNS propune ca, in paralel cu organizarea referendumurilor, avind in vedere problemele organizatorice constatate in decursul consultarii populatiei, in acele localitati unde pina in prezent nu s-au constituit consilii locale, scaune secuiesti, acestea sa fie formate. Potrivit lui Ferencz Csaba, incepind cu luna decembrie a anului trecut si pina in prezent, peste 150.000 de cetateni cu drept de vot din judetele Covasna, Harghita si Mures s-au pronuntat in favoarea autonomiei teritoriala a Tinutului Secuiesc. Conducerea CNS isi propune sa adune 250.000 de voturi.
Lobby international
De asemenea, Comisia Permanenta a CNS a dezbatut si modul de valorificare a rezultatelor referendumurilor. In acest context s-a decis formarea unei comisii care in aceasta perioada, paralel cu desfasurarea referendumurilor, elaboreaza o strategie de valorificare a rezultatelor si lucreaza la intocmirea unui pachet de documente pe care il vor trimite pe axa Bucuresti-Budapesta-Bruxelles-New York diferitelor institutii. Potrivit lui Ferencz, pachetul de documente va fi trimis si presedintelui Romaniei, conducerii Parlamentului Romaniei si Ungariei, respectiv al partidelor politice din cele doua tari, la mai multe foruri europene si la ONU.