Mentiune de cristal
Autor: Liviu BREZAE
Data publicarii: 20/03/2007
Spotul TV „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007" a primit mentiunea de cristal la Festivalul de publicitate de la Varsovia
Agentia de publicitate „GAVAScholz&Friends" Bucuresti a fost premiata cu o mentiune de cristal la Festivalul de Publicitate „Meribel", categoria Turism, Timp Liber si Sport, pentru spotul TV de promovare a programului Sibiu CCE 2007, denumit „Fabrikultura". Gala Crystal Awards a avut loc pe 8 martie la Varsovia. „Am avut curajul sa vorbim altfel despre Sibiu. Am proiectat o viziune proaspata asupra orasului care depaseste barierele culturale, vizuale sau cele de imaginatie. Faptul ca am ajuns pe lista finalistilor la acest festival imi reconfirma faptul ca Sibiu CCE 2007 are un impact puternic, atinge, ridica intrebari, lanseaza discutii, emotioneaza, chiar si intr-un mediu competitiv, de talie internationala", a explicat Lucian Georgescu, Managing Partner „GAVAScholz&Friends" Bucuresti.
Bine reprezentat
Spotul TV "Fabrikultura" a fost realizat in trei zile de filmare, in forturile de aparare ale Bucurestiului, subsolul Teatrului National Bucuresti si in Sibiu, respectiv la Biserica Azilului, Turnul Prefecturii si Hotelul „Continental". Pe plan national, spoturile TV sint difuzate prin Societatea Romana de Televiziune (TVR, TVR 2, TVR Cultural si TVR International). „Meribel Ad Festival" reuneste profesionistii de publicitate din intreaga lume si premiaza campaniile cu cel mai mare impact si care se potrivesc cel mai bine brandurilor sau produselor pe care le promoveaza.