Maraton de peste 40 filme la TIFF Sibiu 2011
Autor: Ioana Dumitrescu
Miercuri, 15 iunie 2011, Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) da startul unui maraton cinematografic de exceptie la Sibiu. Peste 40 de titluri semnificative ale cinematografiei romanesti si internationale, un concert extraordinar Goran Bregovic, invitati de marca si numeroase surprize vor face din Sibiu, pentru cinci zile, orasul celei de-a saptea arte.
TIFF Sibiu 2011 celebreaza legatura dintre film si celelalte arte, aducand in fata publicului sibian pelicule inspirate din literatura, muzica, dans, pictura sau teatru. Printre filmele pe care cei indragostiti de poezie nu trebuie sa le rateze se numara si "Sa nu ma parasesti / Never Let Me Go" (r. Mark Romanek, SUA - Marea Britanie), o excelenta ecranizare a melancolicului roman al lui Kazuo Ishiguro despre conditia tragica a clonelor dintr-o societate futurista. Tematica muzicala se regaseste la loc de cinste in programul TIFF Sibiu 2011 cu unul dintre cele mai bine primite "rockumentare" ale anului trecut - "Strania poveste a lui Jim Morrison /When You Are Strange" (r. Tom DiCillo, SUA), biografie a iconicului grup The Doors povestita de Johnny Depp. O superba poveste din lumea dansului este "Alba ca Zapada / Snow White", cea mai recenta creatie a celebrului coregraf Angelin Preljocaj, o superba adaptare romantica a basmului fratilor Grimm pe muzica de Gustav Mahler si cu spectaculoase costume croite de Jean-Paul Gaultier. Productia spaniola "Verii / Primos" (r. Daniel Sánchez Arévalo, Spania), o comedie spumoasa care amuza si induioseaza publicului deopotriva, va inaugura seria proiectiilor din Piata Mare, miercuri, incepand cu ora 22.00.
Concert de exceptie
Joi, de la ora 21.00 sibienii sunt asteptati la un concert incendiar Goran Bregovic si Wedding and Funaral Orchestra, urmat de proiectia comediei romanesti a momentului - "Ursul", in regia lui Dan Chisu. Evenimentul se va desfasura in prezenta regizorului si a unora dintre actori, care vor purta un dialog cu publicul. Vineri, 17 iunie, de la ora 22.00, in Piata Mare va rula filmul "Biutiful" (r. Alejandro Gonzales Inarritu, Mexic, Spania), o drama impresionanta care il readuce pe Javier Bardem in atentia publicului, intr-un rol care i-a adus o serie de nominalizari la cele mai importante premii (Oscar, BAFTA, etc) si castigarea Premiului pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Cannes in 2010.
Sambata, ora 22.00, publicului sibian i se da intalnire cu unul dintre filmele cheie ale cinematografiei autohtone - "De ce trag clopotele, Mitica"?, in regia lui Lucian Pintilie. Astfel, sibienii ii vor putea revedea pe Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Gheorghe Dinica sau Tora Vasilescu intr-un clasic romanesc de cea mai buna calitate. Duminica, 19 iunie, ultima zi a Festivalului va fi marcata printr-o premiera absoluta - proiectia filmului "Drumul de intoarcere / The Way Back", filmului lui Peter Weir, din distributia caruia fac parte si actorii romani Dragos Bucur si Alexandru Potocean, alaturi de nume importante ale actoriei mondiale, precum Colin Farrell, Ed Harris sau Saoirse Ronan.
Proiectii in Music Pub
Pe ecranul de la Music Pub vor fi proiectate, in cele cinci zile de festival, zece pelicule ale caror teme trateaza subiecte muzicale: "Hipsteri / Hipsters" si "Strania poveste a lui Jim Morrison / When youire strange" (miercuri), "O data in viata mea / For once in my life" si "Punkerii lui Allah" (joi), "S-a rupt filmul / The movie is broken" si "Gandu" (vineri), "Omul cu camera de filmat / The man with a camera" si "Strania poveste a lui Jim Morrison / When youire strange" (sambata), "Balada crimei / Small town murder songs" si "Guy si Madeline pe o banca in parc / Guy and Madeline on a Park Bench" (duminica).
La film, la Teatrul Gong
Cinefilii vor avea parte de un adevarat festin la Teatrul Gong, unde in fiecare zi a festivalului, cu incepere de la ora 11.00, vor rula cate sase pelicule. Miercuri sunt programate "Desertul artei interzise / The Desert of Forbidden Art", "Dublu Hitchcock / Double Take", "Alba ca Zapada / Snow White", "Fa-o lata! / Turn It Loose", "Iesirea prin magazinul de suveniruri / Exit through the Gift Shop", "Poetul fericit / The Happy Poet", joi "Galop inapoi / Galop arriere", "Fa-o lata!/ Turn It Loose", "Casa de papusi / Tiny Furniture", "Desertul artei interzise / The Desert of Forbidden Art", "Fluturi negri / Black Butterflies", "Moara si crucea / The Mill and the Cross", "Sa nu ma parasesti / Never Let Me Go", "Hipsteri / Hipsters", "O data in viata mea / For Once in My Life", "Balada crimei / Small Town Murder Songs", "Moartea obosita / Destiny" cu acompaniament live al Ansamblul EINUIEA vor fi proiectate vineri, iar sambata alte titluri cunoscute: "Punkerii lui Allah / The Taqwacores"," S-a rupt filmul / This Movie is Broken", "Iesirea prin magazinul de suveniruri / Exit through the Gift Shop", "Alba ca Zapada / Snow White", "Principii de viata, Galop inapoi / Galop arriere". Festivalul se va incheia cu proiectia peliculelor "Poetul fericit / The Happy Poet", "Trezirea la realitate / Rabbit Hole"," 127 de ore / 127 Hours", "Casa de papusi / Tiny Furniture", "Aproape de cer / Close to Heaven"," Tata a facut filme erotice / Dad Made Dirty Movies".