Majoritatea e gata de "sacrificii ecologice"
Autor: Mihai POPOVICI
Data publicarii: 13/11/2007
Potrivit unui sondaj global pentru BBC, majoritatea oamenilor spun ca sint pregatiti sa faca sacrificii personale pentru a rezolva problema schimbarii climei. Patru din cinci persoane au spus ca sint dispuse sa isi schimbe stilul de viata, chiar si in Statele Unite si China, tarile care sint sursa celor mai mari emisii de bioxid de carbon din lume. Peste 80 la suta din cei care au raspuns la intrebarile formulate in sondajul de opinie au fost de acord ca e nevoie de o schimbare.
Esantion de 22.000
Sondajul sugereaza ca o majoritate substantiala din fiecare tara individuala care a participat la studiu crede ca va fi nevoie de sacrificii. Peste 60 la suta au spus ca ar accepta un cost mai ridicat al energiei pentru a se reduce emisiile de carbon. In aproape toate tarile din Europa, precum si in Statele Unite, oamenii cred ca va fi nevoie de o majorare a pretului combustibililor care contribuie cel mai mult la schimbarea climei. Singurele exceptii au fost Italia si Rusia, unde un numar semnificativ de persoane nu cred ca va fi necesara o crestere a pretului energiei. Sondajul a fost realizat pentru BBC de firma Globescan in 21 de tari. Au fost intervievate 22.000 de persoane.
Dezbateri la Lisabona
Tarile in curs de dezvoltare sint cele care vor resimti cel mai mult incalzirea globala. In perioada 7 - 9 noiembrie 2007, la Lisabona, au fost organizate Zilele europene ale dezvoltarii. Organizata sub titlul „Clima si dezvoltare: care sint schimbarile?", editia din acest an a reunit reprezentanti ai Uniunii Europene, ai Organizatiei Natiunilor Unite, ai statelor din Caraibe, Africa si Pacific, precum si ai organizatiilor neguvernamentale.