Inedit l Emil Muresan este singurul artist din lume care foloseste pinza de paianjen
Maestrul pinzelor de paianjen
Autor: Alex PINTEA
Data publicarii: 02/11/2007
Artistul mediesean Emil Muresan a ajuns cunoscut in plan national datorita lucrarilor realizate din pinza de paianjen. Curiosii ii pot admira cele peste 70 de lucrari care l-au facut celebru, pina la sfirsitul lunii, la Muzeul Municipal Medias
 |
| Lucrarea de suflet a lui Emil Muresan este „Bricul Mircea" |
Mediesenii si nu numai vor putea admira o expozitie unica la Muzeul Municipal Medias. Cele peste 70 de lucrari ale lui artistului mediasean Emil Muresan demonstreaza inca o data ca pasiunea pentru arta face uneori ca din miinile iscusite ale artistului sa iasa adevarate comori. Asa ar putea fi caracterizate si lucrarile artistului Emil Muresan. Nascut in Medias acum saptezeci si sapte de ani, artistul isi iubeste orasul mai mult decit orice, drept pentru care sculpturile sale au ajuns sa il impodobeasca. Pentru toata munca sa, artistul a primit in 2005 titlul de cetatean de onoare al Mediasului.
Colaje din pinza de paianjen
Acum aproximativ sapte ani, artistului i-a venit ideea sa faca lucrari din frunze si petale de flori. „Nu-mi placea cum ieseau si am incercat sa le combin cu ceva. Asa am ajuns sa folosesc pinza de paianjen. Primele lucrari nu mi-au reusit, dar in timp m-am perfectionat", isi aminteste Muresan. Folosind pinza de paianjen ca si materie prima, penseta, un ac si un lipici special, din mina artistului au inceput sa iasa lucrari de o deosebita frumusete, realizate la inceput din pinza de paianjen in combinatie cu diverse frunze si petale de flori, si mai apoi exclusiv din pinza. In prezent, artistul are peste 70 de lucrari care reprezinta animale, pasari, oameni, toate intr-o nota originala. In timp in curtea casei si-a format o adevarata crescatorie de paianjeni, intrucit avea nevoie de foarte multa materie prima.
52 ani in slujba artei
Absolvent al Scolii de arta decorativa si design din Bucuresti, precum si al Scolii de Arta din Sibiu, Muresan este unul dintre membrii fondatori ai A.A.P.A. (Asociatia Artistilor Plastici Amatori) din judetul Sibiu. In indelungata sa activitate, artistul a realizat peste 150 de lucrari in lemn, marmura, piatra, ipsos si bronz. Dintre cele mai cunoscute amintim „Hora", sculptura in bronz, „Adolescentii" sau „Ospitalitate pe Tirnave", toate lucrari din municipiul nostru. De asemenea, mai are lucrari in Ocna Sibiului, Agnita sau Sacelu-Gorj. Artistul a fost chiar si medaliat la diverse expozitii si laureat la Festivaluri nationale si republicane.
„Bricul Mircea" din pinza de paianjen
Cea mai mare lucrare din pinza de paianjen este „Bricul Mircea", o pictura-colaj de 2/1 metri. „Lucrarea asta mi-a luat mult timp. Nu stiu daca mai exista ceva asemanator in lume. Eu, unul, nu am auzit de cineva care sa picteze cu pinza de paianjen. Din cite stiu, eu, sint singur in lume", crede Emil Muresan. De fapt, artistul nu a vrut sa realizeze o reprezentare a celebrului bric. Oamenii care au vazut-o au numit-o asa. „Eu nu stiu cum arata Bricul Mircea. Nu l-am vazut niciodata. Modelul a fost poza unui velier dintr-o revista", explica Muresan.
Munca rasplatita
Acum doi ani artistul a fost rasplatit cu titlul de cetatean de onoare al municipiului Medias. Propunerea acordarii acestei distinctii, in semn de respect si de cinstire pentru munca sa depusa in folosul comunitatii, a venit din partea liderului grupului consilierilor Aliantei D.A. PNL-PD, Marcel Piteiu. Emil Muresan a fost rasplatit astfel pentru contributia deosebita in domeniul cultural, si pentru activitatea sa artistica, de peste 50 de ani.
Emil Muresan, artist plastic
„Nu-mi placea cum ieseau si am incercat sa le combin cu ceva. Asa am ajuns sa folosesc pinza de paianjen. Primele lucrari nu mi-au reusit, dar in timp m-am perfectionat"