Film l Proiectia „Othello"
Invitatie pentru cinefili
Autor: Maria ADAM
Data publicarii: 06/11/2007
Biblioteca Judeteana ASTRA din Sibiu, cladirea noua, se transforma in zilele de marti si joi, de la orele 17.00, intr-un mini-cinematograf.
 |
| Antony Hopkins joaca rolul principal in „Othello" |
Astazi, de la orele 17.00, la sectia ARTE a Bibliotecii Judetene ASTRA din Sibiu, puteti viziona ecranizarea facuta de BBC, dupa „Othello" de W. Shakespeare. In rolul principal, puteti sa il revedeti pe Sir Antony Hopkins. Vizionarea face parte dintr-o prima serie de ecranizari oferita de B. J. ASTRA Sibiu si Asociatia ASCENSIUM Sibiu. Colectia de 37 de DVD-uri (The Shakespeare Collection), seria completa a ecranizarilor facute de BBC, in perioada 1978-1985, este celebra prin fidelitatea fata de textele originale.
Gratuit, dar in engleza
Toate proiectiile au loc la sectia ARTE a B. J. ASTRA Sibiu, corpul B (cladirea noua), in fiecare marti si joi, de la ora 17:00, dupa urmatorul program: 6 Noiembrie - OTHELLO; 8 Noiembrie - THE MERCHANT OF VENICE; 13 Noiembrie - MACBETH; 15 Noiembrie - ROMEO & JULIET. Potrivit organizatorilor, vizionarile sint deschise publicului larg, iar intrarea este gratuita. Sunetul si subtitrarea sint disponibile doar in limba engleza.
Hopkins, in rolul lui Hitchcock
Transmisa pentru prima data pe 4 octombrie 1981, aceasta varianta il are in rolul principal pe celebrul Anthony Hopkins, intr-o interpretare de exceptie, alaturi de Bob Hoskins si Penelope Wilton. Actorul a dat recent cinefililor o veste foarte buna: Anthony Hopkins va fi Alfred Hitchcock. Hopkins a confirmat ca va juca rolul principal intr-unul dintre cele mai asteptate filme biografice ale deceniului. Filmul nu a are inca titlu si va fi regizat de Ryan Murphy (Running with Scissors). Hopkins va trebui sa se ingrase pentru rol sau, mai degraba, va trebui sa poarte proteze, Hitchcock avind circumferinta taliei direct proportionala cu abilitatea de a-si baga in sperieti spectatorii. Pe de alta parte, se zvoneste deja ca apreciata Helen Mirren ar putea interpreta rolul sotiei regizorului, Alma.
Se transforma in Tolstoi
Celebrul actor Anthony Hopkins a acceptat in acest an si propunerea pentru a juca rolul marelui scriitor rus Lev Tolstoi. Actorul va aparea in acest nou film alaturi de Meryl Streep. „The Last Station" este povestea tumultoasei vieti a lui Tolstoi si va fi o co-productie germano-engleza.