Instruirea finantistilor
Autor: Liviu BREZAE
Data publicarii: 12/02/2007
Specialistii in implementarea si monitorizarea proiectelor structurale din Regiunea de Dezvoltare 7 Centru s-au scolit la Sibiu
Activitatea de accesare a fondurilor Uniunii Europene atrage dupa sine si necesitatea monitorizarii programelor si proiectelor care se deruleaza cu acestea, insusirea unor proceduri pentru realizarea unor proiecte de succes. Pentru intarirea capacitatii institutionale a organizatiilor de la nivel central, regional si local astfel incit sa permita, de la data aderarii in UE, o gestionare adecvata si eficienta a fondurilor structurale si un management eficient al programelor operationale, Ministerul Finantelor Publice a organizat la Sibiu, saptamina trecuta, un atelier de lucru pentru reprezentantii diverselor organizatii din Regiunea de Dezvoltare Centru. Cu acest prilej a fost prezentat stadiul procesului de programare si pregatire pentru implementarea fondurilor structurale si de coeziune in Romania, precum si a oportunitatilor de instruire oferite pentru reprezentantii diverselor organizatii.
Campanie regionala
Manifestarea de la Sibiu face parte din o campanie de crestere a constientizarii la nivel regional si diseminarii informatiei privind instrumentele structuralecare se va desfasura pe intreg teritoriul tarii organizata cu sprijinul proiectului Phare „Formare profesionala orizontala in domeniul instrumentelor structurale". Obiectivul proiectului este intarirea capacitatii institutionale a organizatiilor prin dezvoltarea cunostintelor si abilitatilor personalului din cadrul autoritatilor de management, organismelor intermediare si beneficiarilor de la nivel local, pentru o programare eficace, o buna implementare si monitorizare a programelor si proiectelor.