Informatii „la botu' calului"
Autor: Mihai COLIBABA
Data publicarii: 16/02/2007
Municipalitatea si-a angajat, ieri, cei mai scumpi purtatori de cuvint. Dar care promit sa fie eficienti. Este vorba despre patru pupitre electronice de informare pentru cetateni, denumite info desk-uri. „Nu cred ca o masina poate fi neaparat mai eficienta decit un om, dar aceste info desk-uri vor fi cu siguranta foarte utile pentru sibieni, pentru ca le vor oferi nu numai informatii, ci si formulare tipizate, si continut multimedia", spune Sergiu Olteanu, de la Serviciul de Presa al Primariei Sibiu. Investitia valoreaza 20.000 de lei pentru fiecare sistem hardware si software in parte.
Comunicare mai eficienta
In primul rind pentru sibienii care doresc sa obtina informatii despre activitatea municipalitatii, trei dintre pupitre functioneaza in noul sediu al Primariei, din Piata Mare. Unul este amplasat in holul central, altul in Centrul de Informatii pentru Cetateni, iar cel de-al treilea, in apropierea ghiseelor unde se incaseaza taxele si impozitele locale. „Am dorit sa asiguram transmiterea cit mai buna a informatiilor legate de activitatea Consiliului Local Sibiu si a Primariei Sibiu catre cetateni. Info desk-urile au fost amplasate in punctele cu un trafic maxim al cetatenilor", a precizat Mirela Gligore, de la Serviciul de Presa al Primariei Sibiu. Insa eficienta costa. Edilii au platit cite 20.000 de lei noi pentru fiecare pupitru si dotarea software.
Trei domenii
Structura informationala pe care o pun la dispozitie noile sisteme este impartita pe componentele „Primaria municipiului Sibiu", „Serviciile publice din subordinea Consiliului Local Sibiu" si „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007". Primul modul prezinta organigrama si structura Primariei, atributiile fiecarui departament si un motor de cautare, asemanator celui de pe www.sibiu.ro, prin care se pot afisa informatii despre orice angajat al Primariei. Dar terminalul informatic este util in primul rind prin faptul ca poate imprima, dupa o simpla apasare de buton, lista documentatiei de care sibienii au nevoie pentru a obtine avize sau aprobari administrative. Domeniul serviciilor publice subordonate Consiliului Local prezinta informatii despre activitatea acestora. Iar in sectiunea dedicata programului „Sibiu - 2007" se afla calendarul evenimentelor culturale din acest an si informatii detaliate legate de principalele manifestari.
La Cimitirul Municipal
Cel de-al patrulea Info desk este amplasat in stinga intrarii principale a Cimitirului Municipal si va fi dat in folosinta pina la sfirsitul acestei saptamini. El contine aceeasi structura informativa a desk-urilor de la Primarie, si, in plus, prezinta istoricul cimitirului, atributiile Serviciului Public de Administrare a Cimitirului Municipal, regulamentul de organizare si functionare si tarifele practicate.
Poze cu morti
La Info desk-ul de la Cimitirul Municipal este disponibila o harta electronica a cimitirului. Astfel, un loc de veci poate fi localizat dupa introducerea numelui corespunzator in motorul de cautare. Software-ul are si o alta facilitate, de data aceasta, de interes turistic, prin care pot fi afisate date biografice si fotografii ale personalitatilor inhumate la Sibiu. Numarul acestora depaseste 100.