Informatie - Opinie - Justitie

Recenta zarva stirnita de afacerea Remes - Muresan a adus in interes de prim plan problema raportului functional intre  trei elemente de substanta: cunoasterea, reactia si judecata din partea societatii a actelor comportamentale ale membrilor sai. Raport care implica raspuns la intrebarile: cit si cum trebuie informata societatea despre actele si faptele savirsite de indivizii ei componenti, care este cadrul in limitele caruia este legitimata reactia si judecata opiniei publice precum si care este raportul dintre aceasta reactie si actul de justitie propriu zis.

Cu referire la prima intrebare, se cuvine sa distingem intre informatiile de interes particular sau privat si care, deci, nu au implicatii in interesul social sau public si unde trebuieste sa primeze vointa si acceptul celui implicat in aducerea lor la cunostinta publica. Apoi exista categoria informatiilor secrete de stat, asa zis clasificate, care, prin excelenta, nu sint destinate publicitatii. Si in fine, informatiile de interes public- general, nesecrete si despre care societatea are dreptul sa ia cunostinta. Agentii sau gestionarii de informatie, fie ca este vorba de institutii publice sau private, sint obligati sa tina seama de regimul fiecarei categorii de informatii, sa respecte reglementarile in vigoare cu privire la gestionarea lor. Cu precizarea ca, pe cind institutiile private, ca de exemplu televiziunile sau radiourile particulare, cum si presa scrisa, au libertatea deplina in a le publica sau nu, institutiile publice de informare, cum este televiziunea si radioul national, au nu numai dreptul, dar si obligatia de a face cunoscute societatii informatiile de interes public. Este ratiunea infiintarii si subzistentei lor. Daca aceste minimale reguli s-ar cunoaste si mai cu seama daca s-ar fi respectat, n-am mai fi fost confruntati cu o luare de atitudine jenanta ca cea a d-lui Sassu, nimeni altul decit insusi directorul TVR, care a interzis publicarea informatiei de evident interes public nesecret privitoare la afacerea Remes- Muresan. Ce a facut directorul televiziunii este un act de cenzura si de sfidare a societatii, a opiniei publice, specific regimurilor totalitare si de care credeam ca am scapat definitiv. La rindul sau, a gresit si d-na Rodica Culcer atunci cind, dind ascultare indrumarii d-lui Sassu, n-a dat publicitatii intreaga informatie. Exista un principiu in drept: ordinul superiorului este obligatoriu atunci cind se fundeaza si se da pe baza si in respectul legii, iar subordonatul este in situatia de a aprecia ca atare.

Se impune insa si precizarea ca informatia trebuie sa fie simpla, clara, in totul obiectiva. Gestionarul de informatie nu are dreptul sa intervina subiectiv, sa o coloreze intr-un fel oarecare. Este permis, daca este necesar, sa dea exlicatiile minimale intelegerii informatiei atunci cind este cazul. Nu sa o comenteze. Exprimarea opiniei si deci comentariile pe marginea ei sint o problema la rindul sau de mare interes, dar care se circumscrie unor reguli si comandamente specifice.

Luam tot exemplul susenuntat. Fara indoiala de interes public, informatia ii implica plenar pe cei doi. De data aceasta, cu un interes al lor propriu, acela de a convinge ca informatia este falsa, neadevarata. In cazul dat, acuzata ca este distorsionata, manipulata. Iar argumentul forte: sustinerea ca incalca flagrant prezumtia de nevinovatie. Ceea ce ridica o alta intrebare: are societatea dreptul sa comenteze informatia pretabila sa faca obiectul unei cercetari judiciare, sa-si exprime opinia fata de ea? Sa o judece? S-a spus de catre unii ca ne-am afla in prezenta unui  linsaj mediatic, o condamnare irevocabila de catre opinia publica si care va influenta decisiv instanta de judecata. Este leit-motivul invocat de aproape toti invinuitii. Dar n-au dreptate. Societatea este deopotriva indrituita sa ia atitudine. Ceea ce nu insemneaza infringerea prezumtiei de nevinovatie. Rechizitorul procurorului insusi acuza afirmind in fata instantei ca inculpatul este vinovat dar nu se poate sustine ca incalca principiul de nevinovatie. Aici este marea deosebire intre dreptul de a sustine, a afirma o vinovatie si a o CONSTATA, a o declara ca atare, atribut exclusiv al instantei de judecata. Hotarirea instantei este singura care incalca sau mai bine spus rastoarna prezumtia de nevinovatie. Judecatorul care dezbate cauza in contradictoriu in dialectica aflarii adevarului, inarmat cu toate probele si informatiile, obligat sa le raporteze exclusiv la dispozitiile legii, isi formeaza propria convingere independent de parerea opiniei publice si are raspunderea legala si profesionala pentru o judecata obiectiva, neutrala. Ca nu intotdeauna se intimpla asa, ca uneori se lasa influentat de diversi factori exteriori cadrului judiciar propriu zis, asta este o alta problema. La noi, sa-l numim pe cel mai nociv: factorul politic. Dar aceasta nu insemneaza sa punem botnita opiniei publice. Dimpotriva.

Gavril Dejeu