Imposibila purificare?

Realitatea romaneasca aduce obsesiv in actualitate diverse ipostaze ale unei probleme care a preocupat lumea post comunista: capacitatea societatii de a se lepada de tarele unui sistem totalitar care i-a anihilat sau alterat substanta morala. Cu ceva vreme in urma, cind s-a decis ca CNSAS sa verifice si dosarele corpului preotesc, Sfintul Sinod al BOR si Patriarhia au reactionat scaparator. S-a asezat apoi linistea pina acum cind, avind la indemina arhiva, CNSAS a dat in vileag colaborarea cu fosta securitate a citorva inalte fete bisericesti. Mare zarva, mare suparare din nou. De data aceasta cu acuze si aruncind umbra indoielii asupra competentelor si capacitatii acestui organism de a scoate la lumina adevarul. Cum ca este infiintat pe criterii politice si ca atare supus acestor influente. Ca lucreaza pripit si tendentios. Drept care, s-a decis infiintarea propriului organism de verificare si apreciere insa de data aceasta nu cu scopul dezvaluirii colaborarii cu securitatea ci pentru a pune in evidenta eforturile si sacrificiile preotimii ortodoxe in a apara si pastra fiinta si integritatea bisericii sub odiosul regim.

Este un aspect particularizat al problemei complexe de o covirsitoare importanta nu atit pentru infatisarea unui trecut cu pacatele lui ci incercind o purificare si asanare morala, conditie esential - necesara pentru insanatosirea climatului in care sa se dezvolte noile generatii. Alte state precum Germania, Polonia, Cehia, Ungaria, chiar si Bulgaria au inregistrat progrese semnificative in acest efort. Noi, codasi ca de obicei, incercam schiopatind sa urnim caruta. Dar, cum se vede treaba, este atit de greu. Se ridica o legitima intrebare: de ce? Cum de se ridica obstacole aproape de netrecut unui proces care s-ar fi cuvenit sa se deruleze in chip natural si firesc? Actiunea securitatii si colaborarea cu ea a fost numai unul, dar probabil cel mai virulent factor moral-distructiv al societatii romanesti. Se mizeaza pe ideea ca generatiile care i-au suferit impactul se sting incet si se va da totul uitarii? Gresita dar si desarta credinta. Incercarea de mistificare, de ascundere sub pres nu face decit sa arate odata in plus lipsa de caracter a celor impricinati, sa le scoata in lumina hidosenia morala, incapacitatea de a-si asuma propriile fapte si propria viata, concomitent cu pericolul ca raul, uritul si murdaria sa gesteze in continuare la temelia societatii. Se spune ca da, unii au colaborat de forma sau obligati de imprejurari dar ca nu au facut rau nimanui. Sigur, exista nuante ale unei astfel de colaborari doar ca, securitatea insasi ii abandona pe cei care nu erau eficienti. Nu se pune problema in cazul celor ce sunt dovediti ca au facut politie politica. Contributia lor a fost decisiva si hotaritoare in controlul exercitat de securitate ca un ciine de paza al regimului asupra oamenilor, cu inriurire inclusiv in privinta masurilor draconice care le-au pus in cauza viata, sanatatea, libertatea.

Te-ai fi asteptat deci ca odata schimbat macazul, recunoscindu-si trecutul, sa se dea la o parte. Exista convingerea ca multi ar fi facut-o daca nu ar fi fost stimulati de noul regim al lui Iliescu sa ramina pe pozitii. Si i-a folosit cu succes. Asa se face ca acum, cind se deruleaza o firava deconspirare, ii gasim cocotati catre si pe la virfuri, in politica, in administratie, in economie sau, in cazul acum comentat, in biserica. Unde, impactul moral al situatiei este devastator. Cei care si-au recunoscut de buna voie colaborarea (atit de putini la numar) au facut o jumatate de drum dar, nici ei nu sint legitimati moral sa ocupe functii publice sau de autoritate. Asadar, nu ne putem astepta la o atitudine de constiinta. Culmea, nici macar din partea celor astfel deconspirati.

Ceea ce pare insa cu totul de neinteles este toleranta sau chiar indiferenta societatii. Ii gasim conducind partide sau inalte institutii ale statului, ii alegem sa ne reprezinte tara si pe noi in forurile interne si internationale, ne inchinam lor cu piosenie. Intr-un cuvint, ii acreditam si le incredintam roluri esentiale in societate. Pur si simplu, piere deosebirea intre tortionari, colaboratori si victime. Toti de-a valma intr-o alcatuire sociala care si-a pierdut si nu-si regaseste busola morala. Ne-am fi asteptat la o luare de atitudine transanta din partea bisericii care se bucura de sprijinul, respectul si aprecierea populatiei. Avem exemplul bisericii poloneze, a celei germane a caror rol a fost esential in restabilirea echilibrului socio-moral al popoarelor lor. Dar, dezamagitor, principala noastra biserica dovedeste ca nu este capabila sa se purifice pe sine, necum sa participe si sa contribuie la o actiune de echilibrare si purificare morala a societatii. Conditii in care primeste un sens tot mai ingrijorator intrebarea: oare chiar nu vom fi capabili sa ne regasim cadenta morala?

Gavril Dejeu