Actualitatea evangheliei l Duminica a 26-a dupa Rusalii (Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina)

Hristos, roada tarinei noastre

Dintre multele texte scripturistice care ne insotesc in Postul Craciunului, efortul liturgic al duminicilor, aceasta Duminica, numita a XXVI-a dupa Rusalii, ne ofera prilej de meditare asupra pildei bogatului caruia i-a rodit tarina (Lc 12, 16-21).

Bogatie oarba

O sa ziceti: iar bogatul este prilej de contra-exemplu? Si iarasi o sa ne lamurim ca nu bogatia cauta s-o vindece Hristos, prin pildele Sale, cit bogatia oarba, care uita de suflet, care se orbeste dinaintea falselor straluciri. Bogatia lipsita de bogatie, construita pe parvenitisme si invirteli, bogatia dobindita prin mosteniri false, prin manevre care aservesc sufletul cu totul trupului celui dornic de epuizarea in placeri vinovate. Acest soi de bogatie cauta Hristos s-o naruie.

Fiecare din noi sintem vinovati

„Bea, suflete, maninca, te veseleste..." este refrenul suficientei umane de veacuri. Redus la bogatul caruia i-a rodit tarina, fiecare din noi sintem vinovati. Fiecaruia dintre noi i-a trecut prin cap cum sa faca si-n ce mod sa actioneze pentru a avea mai mult, si unii chiar au dobindit mai mult. Nu multul este judecat de Hristos, Domnul belsugului, ci concentrarea pe mult in defavoarea sufletului, dezechilibrul total intre bucuria duhovniceasca si veselia strepezita de cite o bogatie care vine de nicaieri, ducind nicaieri.

Linistea se plateste cu liniste

Mereu m-am intrebat daca nu cumva bogatii, cei cu bani si cu firme, cum i-am cataloga la repezeala astazi, care-si inmultesc veniturile intr-un mod care-i ameteste de-a dreptul, se simt discriminati de Hristos de-atita exemplu rau ce-l pune in seama lor. Si-am observat o oarecare jena la cei care si-au creat imperii financiare in stilul lui Dinu Paturica, o jena care-i face vulgari la adresa muncitorilor lor si a lui Dumnezeu, care-i face ca, de dragul averii, sa continue sa-si plateasca prost oamenii, cu gindul de-a le ramine lor mult. Cit mai mult, pentru nimicurile prin care-si pavoazeaza viata, drapind-o in faldurile unei tesaturi de interese din care prietenia, dragostea, respectul pentru valorile autentice a pierit de mult. Sigur, cauta sa-si linisteasca sufletul platind cu bani linistea, cind de fapt linistea se plateste cu liniste, pacea crescind din freamatul tandru al pacii. Lor le vorbeste Hristos si noua: nu, de moarte nu te vindeci largind hambarele, ci largindu-si inima, hambarul de pret in care Hristos Domnul si-aseaza roada Sa netrecatoare. Boabele de pret ale iertarii, iubirii, bucuriei si pacii Hristos nu le lasa vinturate in vinturile oportunitatilor minore, in adierile cu iz de moarte ale intereselor obscure. Hristos scoate pleava din inima noastra cu framintarea suferintei si a nelinistii radioase, bucurindu-Se deplin de rod abia cind zidirea de lut ce suntem se transparentizeaza, se umple de fragilitatea mortii, pentru a izbucni in preaplinul Invierii.

Adevaratele averi

Un bogat nelinistit de bogatia sa este mai de plins decit cel mai de plins dintre saraci. Copiii lui, crescuti sub presiunea unor mosteniri inselatoare, devin victimele unor scenarii demne de orgolizat, constatind mereu ca, preocupati de bunul mers al boabelor din hambar, sufletele lor sint cumparate, plecarile de acasa fiind recuperate cu gesturile disperate ale unei cadorisiri ieftine si meschin echilibrate. Nu, bogatia unor copii nu-i mostenirea in cifre prin care li se infatueaza sufletele, ci multa dragoste care-i creste, atentia la gesturile lor cele mai nesemnificative, acelea care le vadesc personalitatea si-i umplu de respect in raport cu ei insisi. Nu, bogatia parintilor nu sint saruturile cumparate in stralucirea de mall a prea deselor si prea lungilor plecari din casa, ci cumintenia sarutarilor de mina, pretul nespus al purtarii de grija. Nu, bogatia caselor noastre nu-s numarul camerelor, mobilarea lor, confortul pe care-l inventariaza, ci caldura inimii care sprijina ritmul de har al casei, plamada de curatie care vindeca necuratia din jur.

Umplerea hambarului

Hambarele inimii deschise purtarii de grija a lui Dumnezeu ingaduie griului celui duhovnicesc sa ne lumineze ungherele cele mai adinci ale cugetului. Postul Craciunului, post in asteptarea Betleemului, Casa Piinii, cere umplerea acestui hambar tainic de roada virtutilor celor in Dumnezeu. Acest griu, macinat la moara vietii de zi cu zi, umple cuptorul de foc al marturiei cu plamada de pita noua a praznuirii Piinii ce se pogoara din Cer, fara de care, oricit de ample ne-ar fi hambarele, am gazdui in ele doar pleava si neghina, deznadejdea si moartea. Fie noua piine-n hambar gindul la roada in Hristos a vietii! Nu lipsindu-ne de munca iesirii din saracie, dar nici saraciti de prea multa dorinta a imbogatirii.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula