Fotografie despre Sibiu
Autor: Liviu BREZAE
Data publicarii: 19/03/2007
Fotografii americani Russell Young si Scott Eastmann au deschis, la Centrul Cultural Neumunster, o expozitie cu imagini surprinse in Sibiu
Centrul Cultural Neumunster, din centrul istoric al orasului Luxembourg, gazduieste, in aceasta perioada, expozitia de fotografii despre Sibiu si Romania, realizata de fotografii americani Russell Young si Scott Eastmann. Cei doi au locuit mai multe luni in Romania pentru a realiza aceasta expozitie. Potrivit lui Claude Frisoni, directorul centrului, expozitia permite cetatenilor din Marele Ducat sa cunoasca orasul Sibiu, zona Transilvaniei si Romania in general.
Numerosi vizitatori
Expozitia deschisa in cadrul manifestarilor din cadrul Capitalei Culturale Europene 2007, s-a bucurat de un succes remarcabil de la deschidere, ea fiind vizitata de mai multe echipe de televiziune din Germania, Franta si Luxembourg, care au facut reportaje, iar toate ziarele din regiune au scris pe larg despre ea. Claude Frisconi spune ca expozitia este vizitata zilnic de numerosi curiosi, care vin sa descopere Romania si felul in care au vazut fotografii americani perioada de tranzitie dupa caderea comunismului.
Mentionam ca Neumunster a gazduit, in 2005, ceremonia semnarii Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, moment la care a avut loc si un concert cu Angela Gheorghiu si Filarmonica George Enescu, care s-a bucurat de un succes deosebit.