Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Ford ar putea parasi Craiova

Autor: Mihai POPOVICI
Data publicarii: 13/11/2007

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a declarat ieri ca daca procesul de privatizare a fabricii Automobile Craiova nu se va incheia rapid, Ford ar putea sa-si mute productia intr-o alta tara, „cel mai probabil din afara Uniunii Europene".

Ford intentioneaza sa lanseze un nou model de automobil in primavara, la Craiova

Prioteasa, citat de agentia de presa NewsIn, sustine ca „umbra" privatizarii fabricii Automobile Craiova se gaseste la nivelul AVAS si al Guvernului, adaugind ca institutiile ar trebui sa previna plecarea Ford de la Craiova. „Trebuie sa se clarifice situatia cit de repede, pentru ca Ford intentioneaza sa lanseze un nou model de automobil in primavara, la Craiova. Daca nu se va gasi o solutie pentru incheierea procesului de privatizare, Ford poate pleca de la Craiova. Consider ca umbra acestei privatizari este la nivelul AVAS si al Guvernului", a declarat Ion Prioteasa.

Ancheta intirziata

Mai mult, presedintele CJ Dolj este de parere ca solutionarea anchetei intreprinsa de Comisia Europeana poate dura mult prea mult, situatie in care Ford isi va cauta o gasi o alta locatie pentru amplasarea uzine de automobile. „Cred ca va alege o tara din afara Uniunii Europene", a mai spus Prioteasa. Comisia Europeana a decis, in prima decada a lunii octombrie, investigarea unei posibile acordari de ajutoare de stat in cazul Automobile Craiova si a emis un ordin prin care cere Romaniei sa suspende orice acordare de ajutoare de stat care nu au fost in prealabil notificate Bruxelles-ului. Comisia a deschis o investigatie amanuntita asupra unor posibile ajutoare acordate in contextul privatizarii Automobile Craiova si vanzarii sale catre Ford Motor Company in septembrie 2007.

Romanii se justifica

Decizia de deschidere a investigatiei privind privatizarea S.C. Automobile Craiova S.A. a fost transmisa Guvernului Romaniei in data de 10 octombrie 2007. In vederea formularii raspunsului complet cu privire la societatea craioveana, statul roman a avut la dispozitie, conform procedurilor comunitare, 30 de zile de la primirea deciziei. Comisia de privatizare a Automobile S.A. Craiova a transmis in data de 6 noiembrie autoritatilor de la Bruxelles raspunsul cu privire la decizia Comisiei Europene prin care CE a deschis investigatia cu privire la posibile acordari de ajutoare de stat la privatizarea uzinei. Guvernul a aprobat pe 17 octombrie un memorandum prin care sint suspendate dezbaterile din Parlament la proiectul de lege privind unele masuri pentru privatizarea SC Automobile Craiova, pina la decizia Comisiei Europene.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition