Ultimul up-date 01:00 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Sibiu la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Film studentesc

Autor: Alina CIMPEANU
Data publicarii: 31/10/2007

15 studenti ai Universitatii din Magdeburg, Germania, vor colabora cu studentii Facultatii de Jurnalistica si vor incerca sa surprinda intr-un film documentar trecutul si prezentul sasilor sibieni.

Programul studentilor se anunta a fi unul destul de incarcat. Echipa de studenti va fi primita, astazi, de decanul facultatii, Ion Dur, de conferentiar universitar doctor, Lucian Grozea, dar si de un specialist TV. Mai tirziu, studentii germani vor fi „ghidati" de trei studenti sibieni, care le vor prezenta orasul vechi. „Contactul cu ei s-a stabilit printr-o studenta care a facut practica acolo. Pentru anul acesta, avem trei studenti care vor studia in Magdeburg un semestru si anume Radu Comsuta, Alexandra Matei si Daniela Tat. Cei 15 studenti din Magdeburg vor veni in practica la noi pentru a realiza un film despre Sibiu. Definitivarea filmului va fi in februarie, in Germania. Studentii sibieni vor stabili impreuna cu cei germani ce program vor avea sau pe cine vor intervieva. Stiu ca vor vorbi cu reprezentantii institutiilor mari de aici si cu oameni de afaceri", explica conferentiar universitar doctor, Ioana Cretu.

Munca multa

Incepind de miine, studentii se vor apuca serios de lucru. Vor merge la Facultatea de Teologie pentru a purta un dialog deschis cu profesor universitar doctor parinte Dorin Oancea, decanul facultatii, dupa care vor vorbi si cu Beatrice Ungar, redactor-sef la Hermannstadter Zeitung. Vineri, studentii vor incerca sa-l „descoasa" pe Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean, apoi vor trece pe la Hans Klein, presedintele Forumului German Sibiu. Simbata, filmarile se vor face la Academia Evanghelica din Sibiu. Studentii il vor intervieva aici pe preotul Dietrich Galter. Apoi, vor sta de vorba cu Andreas Huber, managerul reprezentantei Opel.

Imbina utilul cu placutul

Tinerii vor avea parte de relaxare abia duminica. Atunci, vor merge in drumetii prin Cisnadie si Cristian. Insa, dupa aceasta zi de distractie, luni este ziua decisiva. Studentii vor pune cap la cap toate materialele culese si vor decide ce pastreaza sau ce le este de prisos. Produsul finit se va vedea abia in februarie, cind studentii sibieni vor merge in Germania, pentru a termina documentarul. „Este vorba despre un parteneriat prin programul Erasmus. Vor veni in Sibiu tineri din Germania, care au deja o anumita experienta in spate si care vor purta un dialog practic cu studentii nostri. Astfel, ne vom lamuri si noi ce inseamna prezenta germana in spatiul nostru cultural", explica Ion Dur, decanul Facultatii de Jurnalistica.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila


banner blogsibiuindex.blogspot.com


©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition